>

Intr-o Europa care nu dorea sa supere pe nimeni pentru a castiga timpul necesar propriei consolidari interne si continuarii procesului de extindere al diverselor piete unice, era incorect politic sa insisti prea tare asupra unor perspective de tensiuni sau explozii intr-un spatiu care, din punct de vedere legislativ, este in mod real unul dintre cele mai democratice (si, in consecinta, permisiv) din lume.

Tendinta de minimalizare a semnalelor de alarma aparute in analizele de risc respective se mai datoreaza si credintei profunde pe care decidentii politici europeni o mai au (inca) in capacitatea logicii sistemului bunastarii comune de a triumfa impotriva oricaror amenintari. Deoarece, argumenteaza ei, e foarte greu de conceput ca respectiva bunastare - construita cu greu si in decenii de eforturi - poate ceda in fata unor rationamente ale urii, intolerantei sau a unor constructii alimentate din revendicari apartinand unor timpuri trecute, innecate in sange si uitare.

Foarte rapid, neobisnuit de rapid daca urmam logica strict temporala in care opereaza in mod obisnuit marile mutatii geopolitice, Europa se trezeste in fata unor amenintari reale, profunde si extrem de precise in sensul ca vizeaza, toate, dar fiecare intr-o formula specifica, sistemul de forta al insesi constructiei europene.

Principiul este simplu si este repetat, de cel putin o generatie, in toate taberele de antrenament ale miscarilor revolutionar-teroriste de toate credintele, culorile si orientarile: statul trebuie lovit in zona sa cea mai sensibila, in zona simbolurilor de forta, pentru ca o singura miscare sa creeze efectul de spaima si sa instituie teroarea si nesiguranta precum si neincrederea cetatenilor in institutiile dovedite incapabile sa le asigure protectia. A revenit deci in actualitate, foarte rapid, principiul acordarii drepturilor colective pe ratiuni exclusiv etnice, evolutia cea mai probabila fiind o reintoarcere la rationamentele "sta... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro