Cum l-a suparat primarul din Odoreu pe Mircea Govor si de ce a ajuns Victor Ponta la DNA Oradea

"In perioada noiembrie-decembrie 2010, folosindu-se de influența pe care o avea asupra publicației cotidiene locale Gazeta de Nord-Vest Satu Mare, impreună cu numitul Valer Marian (senator in Parlamentul Romaniei și președinte al PSD Satu Mare la acea vreme, persoană care controla linia editorială a ziarului menționat), au impus, prin intermediul redactorilor cotidianului, declanșarea unei campanii mediatice denigratoare la adresa numitului Pop Dumitru, primar al Comunei Odoreu, scopul urmărit de Govor fiind acela de a-l constrange pe primar să intervină pe langă membrii comisiei de licitație privind lucrarea "Servicii de proiectare in vederea realizării proiect tehnic, obține autorizații,avize,acorduri, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări pentru proiect integrat in comuna Odoreu", cu o valoare estimativă de 9.882.426 lei, finanțat de FEADR - măsura 322, in vederea atribuirii lucrării in favoarea SC TEHNIC ASIST SRL".

acum 42 luni (12 Jan 2016)

Vicepreședintele CJ Satu Mare, Mircea Govor, a incercat să-l linșeze in presă pe primarul din Odoreu, Satu Mare, după ce edilul nu a fost de acord să acorde un contract la o licitație unei firme pe care o voia Govor.

Mircea Govor, șef PSD Satu Mare și vicepreședinte al CJ Satu Mare, arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru șantaj și folosirea influenței in scopuri obținerii de foloase necuvenite, a fost deranjat, in 2010, că primarul din Odoreu, Dumitru Pop, nu a vrut să atribuie o licitație privind reabilitarea unor drumuri firmei Tehnic Asist SRL, intrucat firma nu indeplinea criteriile cerute de legislația in vigoare.

In urma refuzului lui Pop, Govor a decis ca, impreună cu senatorul Valer Marian, președinte al PSD Satu Mare la vremea respectivă, să ducă, prin televiziunea și ziarul pe care le controla (Gazeta de Nord Vest Satu Mare și Gazeta de Nord-Vest TV), o campanie de presă in care să-l denigreze pe Dumitru Pop.

Citește și: Fostul premier Victor Ponta, audiat la DNA Oradea, in dosarul lui Mircea Govor

Campanie de denigrare in presa locală contra primarului

După ce, in 2011, procedura de atribuire a lucrării s-a incheiat, iar primarul nu a dat contractul firmei pe care o ceruse Mircea Govor, Dumitru Pop a declarat in presă că a fost supus presiunilor vicelui Satu Mare. In replică, Govor a orchestrat o campanie de presă in Satu Mare și a creat, impreună cu Valer Marian, care era președinte al organizației județene PSD, in ziarul "Gazeta de Nord Vest Satu Mare", "Rubrica lui Mitică", in care primarul din Odoreu era desenat cu capul in jos, iar exemplare ale cotidianului erau distribuite chiar in comună.

De altfel, mai mulți martori au povestit procurorilor că Mircea Govor și Valer Marian făceau "campanii de defăimare, denigrare sau șantaj, impotriva acelor persoane sau instituții care nu răspundeau comenzilor lor, ori nu se aliniau celor impuse de ei. ... Citeste intreg articolul pe romanialibera.ro