La finalul anilor 1800, in Transilvania erau deja cateva sute de banci. Cele mai multe apartineau etnicilor maghiari si nemti, care insa erau foarte selectivi cand venea vorba despre acordarea de imprumuturi reprezentantilor altor etnii. "Infiintarea institutiilor de credit romanesti a pornit dintr-o presanta necesitate economica, impusa de procesele modernizarii societatii transilvanene, care solicitau resurse sporite de capitaluri financiare si institutii creditoare capabile sa ofere pemanent imprumuturi ieftine si consistente, dar si dintr-un impuls al elitelor nationale de a-si intemeia entitati economice viabile, de care sa dispuna si sa le indrume in beneficiul comunitatilor nationale, excluzand posibilele imixtiuni ale autoritatilor statului", explica istoricii Vasile Dobrescu si Adrian Onofreiu in lucrarea "Trecutul mai aproape de noi". Aceasta miscare a avut o asemenea amploare, incat pana si in mediul rural au luat nastere banci, asta in ciuda faptului ca bancile romanesti au aparut cu cativa ani buni dupa cele sasesti. In Bistrita-Nasaud, de exemplu, in 1895 cel putin cinci comune aveau propria banca: Ilva Mare, Feldru, Rodna, Prundu Bargaului si Zagra. Intelectualii romani au fost autodidacti si au invatat singuri secretele bancilor Primii actionari ai bancilor au fost tocmai intelectualii romani. "Miscarea pentru intemeierea unor institutii de credit, declansata de infiintarea bancii "Albina" din Sibiu, in 1871, s-a extins pe intreg cuprinsul Transilvaniei si a reprezentat un fenomen soio-economic cu mari implicatii in structurile intregii societati romanesti, in epoca romana. Ea s-a concretizat, evident, spre sfarsitul secolului al XIX-lea, printr-un sistem de credit national, inchegat si reprezentat de aproape 100 de institutii finaniare (banci si reuniuni de credit), cat si prin capacitatea unor grupuri elitare de a gestiona, cu performante notabile, activitati economice ce presupuneau pe langa cunostinte de specialitate, resurse si calitati manageri... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro