Cand a venit pe lume Grigoras Dinicu, intr-o familie de lautari rromi din mahalaua Scaune a Bucurestiului, era primavara, o zi de 3 sau 4 sau 5 aprilie a anului 1889, arhivele n-au consemnat exact. Tatal lui, Ionica Dinicu, era un lautar ce cantase in Franta si Rusia, coleg de mahala cu vestitul Sava Padureanu, fost lautar al tarului, lautar al carui nume a ramas si pe o sampanie, dar si pe o marca de tigari de foi dintre cele mai scumpe. Fratele mamei lui Grigoras se numea Dimitrie Dinicu, studiase violoncelul la Viena, fiind coleg de Conservator si prieten cu George Enescu, prim-violoncelist al Orchestriei Simfonice de la Bucuresti si profesor la Conservator. Iar mama se ocupa mai ales de cafeneaua pe care o deschisese in cartierul lautarilor.

Grigoras a luat primele lectii de Vioara cu Mos Zamfir, un lautar batran, si tot atunci, in copilaria petrecuta pe strazile mahalalei, a invatat sa cante "Lume, lume soro lume", "Arde foc la Bucuresti" si chiar "Ciocarlia". Si a mai invatat ca degetele lautarului nu-s sloiuri de gheata, ca la "paraditii" care canta pe note cantece neinvatate, asa cum scrie George Sbarcea in "Ciocarlia fara moarte: Grigoras Dinicu si Bucurestiul lautarilor de altadata".

La 13 ani, a auzit pentru prima data o orchestra simfonica si muzica la gramafon, in casa de la Bucuresti a muzicianului german Rudolf Malcher, care ii spune unchiului Dimitrie ca baietelul nu are nevoie deocamdata de niciun profesor de vioara.

Exmatriculat de la Conservator

Dar apoi, intre 1902 si 1906, a studiat vioara la Conservator, unde a fost admis dupa ce s-a pregatit cu Carl Flesch. Un episod relevant din acei ani: vrand sa castige bani pentru a-si ajuta familia, studentul Grigoras se angajeaza in secret la un spectacol de pantomima de La Mosi, sperand sa nu fie descoprit.

Apoi, tanarul absolvent de Conservator s-a angajat sef de taraf la gradina de ... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro