Iubit de tarani, carora le daduse pamant si scoli primare, domnul Unirii nu s-a bucurat de simpatia preotilor. Prin Legea secularizarii averilor manastiresti, din decembrie 1863, averea Bisericii a fost confiscata de stat. Iar prin Codul Civil, din 1865, actele de stare civila au fost trecute, din grija Bisericii, in cea a statului. Nasterea, casatoria, divortul si moartea - evenimente fundamentale ale trecerii omului prin timp - au fost scoase atunci de sub jurisdictia ecleziastica. Lipsirea Bisericii de resurse si pres-tigiu in comunitate a fost criticata de Nicolae Iorga: "Voda-Cuza... voia sa desavarseasca opera inceputa de Al. Ghica si Mihail Sturdza, a dezbracarii de orice autonomie, putere si autoritate a bisericii, surghiunita in regiuni pur spirituale care sunt, bisericeste, vecine cu moartea". Confiscarea averii Bisericii a fost singura reforma a lui Cuza care nu s-a lovit de nicio impotrivire din partea oamenilor politici ai vremii. Suprafetele considerabile de teren detinute de manastiri erau necesare statului modern pentru improprietarirea taranilor. Pentru rezolvarea ei in sensul dorit de Cuza, s-a scotocit adanc in istorie, cautandu-se temeiuri juridice pentru exproprierea terenurilor detinute de manastirile inchinate. Incepand din secolul al XIV-lea, domnitorii Tarilor Romane au pus unele dintre ctitoriile lor sub ascultarea canonica a Patriarhiilor de la Constantinopol, Ierusalim, Antiohia si Alexandria, precum si a manastirilor de la Muntele Athos, din Peninsula Balcanica si din Orientul crestin. Superiorii egumenilor si calugarilor din aceste manastiri erau inaltele fete bisericesti din marile centre ale ortodoxiei. Procedand astfel, voievozii au dorit sa creasca prestigiul ctitoriilor si sa le puna la adapost de vicisitudinile vremurilor. Cand hotara sa ridice o biserica sau manastire, ctitorul o inzestra cu terenuri si alte bunuri, precum mori, hanuri, carciumi. Prin actul de "inchinare", toate acestea ajungeau in posesia patriarhiilor straine s... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro