In ultimele doua decenii, pescuitul si piscicultura aproape ca au disparut de la Galati, dupa ce mai toate fermele de crestere a pestelui, dar si capacitatile de procesare, s-au facut una cu pamantul.

Cifrele sunt relevante: daca in 1991 in judetul Galati se produceau in ferme peste 3.700 de tone de peste anual (ceea ce, coroborat cu pescuitul comercial, acoperea consumul judetului si asigura un excedent de circa 2.000 de tone de peste proaspat), anul trecut productia raportata de exploatatiile piscicole din judet a fost de nici 300 de tone, scazand, asadar, de circa 12 ori.

Practic, galatenii au ajuns acum sa manance doar in proportie de 15% peste din productia locala (raportand datele la consumul mediu raportat de INS, adica 4,1 kilograme pe locuitor anual), restul fiind adus din import, in special din Ungaria, Rusia, Norvegia, Grecia si Italia.

"Tonul" acestui adevarat dezastru a fost dat, fara indoiala, de falimentul Pescogal SA, societate care a lasat pe drumuri aproape 1.000 de oameni si a pus capat unei traditii seculare in prelucrarea pestelui la Galati. De la pescarul Petru Rares la "fabrica lui Dej"

Unele dintre cele mai vechi marturii scrise despre belsugul de peste din baltile Galatiului vin tocmai din vremea domnitorului Petru Rares care, in tinerete, si-a petrecut o buna perioada alaturi de pescarii de la Brates.

Pe atunci, lacul din apropierea municipiului avea aproape 30.000 de hectare (acum, prin desecari, a ajuns la mai putin de 3.000 ha) si era un adevarat paradis. Aici se revarsau periodic apele Dunarii si cele ale Prutului, iar in vasta lunca acoperita de ape si stuf, presarata din loc in loc cu grinduri, isi castigau existenta mii de oameni, mai ales pescari, dar si negustori, crescatori de porci, vaci si oi, precum si mesteri in impletituri din nuiele sau in acoperirea cu stuf a caselor.

Ulterior, pe la 1800, in oras au aparut si au prosperat (vezi lucrarea "Istoria trudita a... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro