Cum a ajuns sa traiasca Eminescu din cheta. Avea tulburari psihice, era sarac lipit, dormea in sura si era intretinut din mila prietenilor

Cum a ajuns sa traiasca Eminescu din cheta. Avea tulburari psihice, era sarac lipit, dormea in sura si era intretinut din mila prietenilor

Macinat de o tulburare psihica grava, ramas fara loc de munca, vanat de politicienii criticati in paginile editorialor sale, poetul si-a sfarsit existenta intr-o saracie lucie, intretinut din colecte publice si mai ales din mila prietenilor si admiratorilor. Pe 20 octombrie, de la sanatoriul doctorului Sutu, Eminescu a fost transferat la sanatoriul de la Oberdobling din Viena, insotit de prietenul sau, Chibici Revneanu. "De vreme ce rezidez intr-o hulubarie putin recomandabila din orice punct de vedere, e lesne de inteteles ca nu am unde pune lucrurile mele(...) O trista iarna ma asteapta si o trista viata", ii scria Eminescu aceluiasi Chibici. La bolnita de la Neamt a stat intr-o mizerie de nedescris, alaturi de alienati mintal, imbracat doar cu un palton lung si o tichie pe cap. De exemplu, elevii scolii de pictura au reusit sa stranga cateva mii de lei, cu ajutorul a 500 de liste de subscriptie. "Eminescu venea regulat la fiecare inceput de luna la casa de economii si cu o atitudine foarte umilita isi cerea ajutorul de 100 lei, dand adeverinta de primire", scria Nicolae Iosub in aceeasi lucrare. Din 1883 si pana in 1888, in afara de cartile vandute si de scurta perioada de salariat, Eminescu a trait din mila prietenilor, din fonduri stranse de elevi si admiratori, din concerte si reprezentantii teatrale caritabile.

acum 44 luni (29 Jul 2017)

Eminescu a fost scriitor de geniu, un jurnalist fenomenal si un patriot. Contemporanii au lasat marturii despre un Eminescu frumos, cu o voce de aur, un camarad petrecaret si pus pe glume si povesti. In ultimii ani de viata Eminescu a trait un calvar.

Macinat de o tulburare psihica grava, ramas fara loc de munca, vanat de politicienii criticati in paginile editorialor sale, poetul si-a sfarsit existenta intr-o saracie lucie, intretinut din colecte publice si mai ales din mila prietenilor si admiratorilor. Statul nu i-a oferit niciun fel de ajutor pana aproape de moarte. Redactorul-sef de la "Timpul", plimbat prin sanatorii Din 1877 pana in 1883, Eminescu a fost redactor-sef la ziarul conservator "Timpul". Contemporanii si specialistii in viata si creatia eminesciana spun ca marele poet muncea pe branci, bea multe cafele si fuma "ca un turc". Activitatea epuizanta de la ziar, reactiile starnite in mediul politic prin editorialele sale incisive, dar si problemele de natura personala l-au epuizat fizic, dar mai ales psihic. A ajuns mai apoi la baia Mitraszewski, de unde a fost ridicat de politisti si dus intr-un mod brutal la sanatoriul doctorului Sutu. Restul vietii sale il va petrece in umilinta, saracie, carat de la un sanatoriu la altul. Pe 20 octombrie, de la sanatoriul doctorului Sutu, Eminescu a fost transferat la sanatoriul de la Oberdobling din Viena, insotit de prietenul sau, Chibici Revneanu. In luna septembrie a aceluiasi an, Eminescu isi revine si este incadrat pe un post de sub-bibliotecar al Bibliotecii Centrale din Iasi, dupa ce i s-ar refuzat un post de revizor. La Iasi descopera bucuria de a trai, cazand insa prada exceselor. Batea crasmele cu profesorii de liceu si era deseori recuperat de junimisti. Prinzandu-se ba cu profesorii de liceu Dogaru, Vargolici, Stefan Cerchez, ba cu Petre Grigoriu, poate si cu Creanga, poetul scapa de sub supravegherea junimistilor dietetici si disparea ca-n vremurile bune prin crasmele marginase, iar toamn... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro