>

Toate acestea incepute din momentul in care jucatorii politici de forta, fie ei actori globali sau cu pretentii globale, fie regionali-reprezentativi au simtit ca, odata cu miscarea de retragere din ce in ce mai sensibila a SUA din spatiile sale de influenta traditionale, s-au deschis noi si cateodata foarte vaste "terenuri de vanatoare". Cele de care toti doresc sa profite, fie singuri, fie in aliante sui-generis dar cat mai repede, stiind bine ca asemenea oportunitati apar rar si dispar subit, pe principiul adesea descris ca asemanator vaselor comunicante, de data asta umplute cu apa atat de pretioasa a puterii.

Neindoielnic, China este prima tara care a profitat din plin de retragerea SUA din pozitia sa de lider traditional al tuturor jocurilor din zona Asiei de sud-est, abandonand nu numai faimosul Tratat de liber schimb care a trecut acum in initiativa chineza, ci si controlul unei arii de influenta in care cine este stapanul rutelor maritime dicteaza jocurile urmatoare, economice si militare. A urmat, masiv, neasteptat de rapid si cu consecinte enorme, intrarea SUA pe curs direct de coliziune cu lumea musulmana, urmare a deciziei Presedintelui Trump privind statutul Ierusalimului. Desigur, foarte motivate fiind aceste foste puteri coloniale (dar si, unele dintre ele, cu fost statut de Protector in zona Orientului Apropiat) de a se delimita cat mai vizibil de pozitia americana, tocmai pentru a-si pastra canalele de dialog si, de ce nu, atat de lucrativele piete de desfacere din tarile arabe si, la modul general, din intreaga lume musulmana. Cred ca in aceasta cheie trebuie lecturata vizita pe care o efectueaza azi Presedintele Erdogan la Paris, cea mai importanta iesire externa a liderului turc intr-o tara membra UE dupa incercarea esuata de lovitura de stat. Turcia vine acum cu trei caracteristici absolut noi de pozitionare: relatie strategica cu Rusia, pozitie de putere in Orientul Apropiat ca parte a triunghiului invingator in Siria (... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro