CSM a initiat o procedura care ar putea restrictiona drastic accesul presei la dosarele aflate pe rolul instantelor si parchetelor

CSM a initiat o procedura care ar putea restrictiona drastic accesul presei la dosarele aflate pe rolul instantelor si parchetelor

Mai precis, potrivit circularei transmisa tuturor instantelor si parchetelor, CSM propune restrictionarea totala a presei la detalii din dosarele aflate in curs de cercetare, publicarea unor comunicate fara numele persoanelor cercetate, sau folosirea cel mult a initialelor si folosirea unor panouri in zonele unde sunt persoanele inculpate fata de care se iau masuri de retinere sau care au masuri preventive. 6999/IJ/1586/DIP/20 i 6 si propunerile formulate de Biroul de informare publica si relatii cu mass-media, in scopul implementarii unor prevederi ale Directivei (UE) 2016/343 a Parlamentului European si a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumtiei de nevinovatie si a dreptului de a fi prezent la proces in cadrul procedurilor penale, precum si fata de cele dispuse in sedinta Comisiei nr.

acum 21 luni (22 Nov 2017)

Mai precis, potrivit circularei transmisa tuturor instantelor si parchetelor, CSM propune restrictionarea totala a presei la detalii din dosarele aflate in curs de cercetare, publicarea unor comunicate fara numele persoanelor cercetate, sau folosirea cel mult a initialelor si folosirea unor panouri in zonele unde sunt persoanele inculpate fata de care se iau masuri de retinere sau care au masuri preventive. Modalitatea prin care se incearca restrictionarea totala a accesului presei la activitatile curente judiciare este prin modificarea Ghidului privind relatia dintre sistemul judiciar din Romania si mass-media, document in baza caruia instantele si parchetele furnizeaza in mod legal detalii jurnalistilor. Potrivit unor surse judiciare citate de "Libertatea", institutiile sesizate cu aceasta circulara au termen de formulare a unor propuneri pana in 28 noiembrie. CSM: "Nu se mai permite eliberarea niciunui act din cursul urmaririi penale" Hotnews reda integral continutul circularei transmise instantelor si parchetelor din tara dupa o sedinta a Comisiei 2 din CSM din data de 24 octombrie. 2- "Resurse umane si organizare" a analizat punctul de vedere al Directiei Legislatie, documentare si contencios privind propunerile de modificare a unor dispozitii din Ghidul privind relatia dintre sistemul judiciar din Romania si mass - media, formulate prin Raportul Inspectiei Judiciare nr. 6999/IJ/1586/DIP/20 i 6 si propunerile formulate de Biroul de informare publica si relatii cu mass-media, in scopul implementarii unor prevederi ale Directivei (UE) 2016/343 a Parlamentului European si a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumtiei de nevinovatie si a dreptului de a fi prezent la proces in cadrul procedurilor penale, precum si fata de cele dispuse in sedinta Comisiei nr. 1 - Legislatie si cooperare interinstitutionala din data de 22 iunie 2017 vizand necesitatea actualizarii prevederilor Ghidului. Propunerile de modificare si completare a G... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro