arata felul in care se leagana balanta de putere dintre doi actori din generatii diferite: unul mai in varsta, reprezentant al actorului infatuat, care se crede de neinlocuit, jucat de Marcel Iures, respectiv cel mai tanar, pe alocuri nesigur, dar care ajunge, in cele din urma, sa se rascoale, sau sa si-o ia in cap, in functie de unghiul din care privesti: fie din cel al invatacelului, care isi depaseste maestrul, fie din cel al personajului lui Iures, unghi din care rascoala apare ca o lipsa crasa de respect.

Cat de bine joaca Florin Piersic Jr.este, probabil, cel mai evident, caci personajul sau este cel dinamic sau, mai degraba, cel care se (auto)construieste pe parcursul spectacolului, acest lucru neinsemnand ca Iures nu si-a jucat partea ca de obicei, impecabil. Revenind la colegul sau mai tanar, personajul sau trece printr-o gama larga de atitudini si expresii: incepe umil, plin de admiratie fata de cel cu o experienta indelungata in teatru, ajunge apoi in stadiul de prietenie cu acesta, pentru ca, in cele din urma, sa rabufneasca sub cererile acestuia de favoruri care sunt, de fapt, critici mascate absurde- unul dintre favoruri fiind ca tanarul coleg sa joace o anumita scena "mai putin".

"Stage Dogs" are in el ceva cinematografic, fiind o comedie dublata de un anumit mister specific thrillerelor americane, mister care ii apare brusc spectactorului prin intermediul personajului lui Iures care vorbeste, la un moment dat, plin de amaraciune, despre o anumita Paula din Brazilia, a carei identitate abia finalul o dezavluie.

Teatrul este vazut aici ca o metafora pentru viata in ansamblul ei, pentru relatiile de putere care se pot instaura intre doi oameni, chiar si intre cei care activeaza intr-un domeniu precum cel al artei, dar si ca o metafora pentru ironia acuta specifica vietii, care te loveste in moalele capului si pe care nu o sesizezi pana cand nu ti-o semnaleaza actorii. are si marele merit de a-l imersa pe spectator in b... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro