Cristi Borcea a fost vizitat in penitenciar de cei 7 copii si de mamele acestora. Avocat: "Le acorda suport financiar si moral"

Cristi Borcea a fost vizitat in penitenciar de cei 7 copii si de mamele acestora. Avocat:

A avut 10 permisii din penitenciar Judecatoria Sectrului 4 a apreciat ca exista premisele ca timpul executat a fost suficient pentru reeducarea lui Borcea si ca acesta, "prin participarea activa la programele desfasurate in vederea pregatirii graduale pentru liberare, si-a format o atitudine corecta fata de valorile sociale, fata de ordinea de drept si fata de regulile de convietuire sociala, scopul preventiv si educativ al pedepsei fiind atins, iar functiile de exemplaritate si eliminare temporara ale pedepsei fiind indeplinite, astfel incat in viitor sa se incadreze intr-o viata normala, parasind campul infractional".

acum 64 luni (17 Oct 2017)

Potrivit Judecatoriei Sectorului 4, Cristian Borcea a beneficiat pe timpul executarii condamnarii de sprijin material si moral din partea familiei. El a fost condamnat in martie 2014, in dosarul "Transferurilor de jucatori", la sase ani si patru luni de inchisoare.

Aparatorul lui Borcea a mai aratat ca clientul sau pastreaza legatura cu toti urmasii sai primind aprobare pentru convorbiri telefonice cu toti copii si fiind vizitat la penitenciar de toti copii. Avocatul a rugat instanta sa aiba in vedere declaratiile date de mamele copiilor care arata cat este de important Borcea in viata copiilor sai, "il intereseaza si pentru ca doreste ca acesti copii sa creasca frumos chiar daca nu are posibilitatea obiectiv sa le fie alaturi fizic."

A avut 10 permisii din penitenciar

Judecatoria Sectrului 4 a apreciat ca exista premisele ca timpul executat a fost suficient pentru reeducarea lui Borcea si ca acesta, "prin participarea activa la programele desfasurate in vederea pregatirii graduale pentru liberare, si-a format o atitudine corecta fata de valorile sociale, fata de ordinea de drept si fata de regulile de convietuire sociala, scopul preventiv si educativ al pedepsei fiind atins, iar functiile de exemplaritate si eliminare temporara ale pedepsei fiind indeplinite, astfel incat in viitor sa se incadreze intr-o viata normala, parasind campul infractional". Borcea si-a executat fractia de pedeapsa prevazuta de lege, este disciplinat, staruitor in munca si ar fi dat dovezi temeinice de indreptare. El a desfasurat activitati productive in interesul locului de detinere si in exterior, la momentul analizei lucrand fara supraveghere in afara locului de detinere. El nu a fost sanctionat disciplinar si, pentru staruinta in munca si pentru modul in care a participat la activitatile de reintegrare sociala, a fost recompensat de 30 ori: de 20 ori cu suplimentarea dreptului la pachet si la vizita si de 10 ... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro