Istoricul Vasile Docea a publicat articolul "In cautarea Banatului pierdut", in volumul tradus in limba franceza "Le Banat: un Eldorado aux confins", editat de Centrul Interdisciplinar de Cercetari Central Europene, de la Universitatea Paris IV Sorbona. De-acolo a trecut in latina medievala, sub forma bannum, care inseamna - la neamurile france, de exemplu - proclamatie, dar si districtul asupra caruia respectiva proclamatie urma sa aiba efecte. Din acea limba, el ar fi fost preluat de avari si adus in zona Panoniei, unde acestia au stapanit in secolele VI-VIII. Tot de avari este legata si o alta interpretare, conform careia originea cuvantului ban ar veni de la numele unui mare comandant militar, Bajan Khagan", scrie Vasile Docea.

"Functia de ban ar fi existat la slavii sudici"

Istoricul sustine ca aceste opinii sunt contrazise de cei care cred ca ban vine dintr-o veche radacina proto-indoeuropeana, bha, care inseamna a vorbi. Functia de ban ar fi existat la slavii sudici, in zona Croatiei si Bosniei, inca inainte de venirea maghiarilor, care l-ar fi preluat de la slavi", este de parere Docea.

Indiferent de originea lor - germanica, proto-indoeuropeana, persana, avara sau slava -, termenii ban si Banat au fost folositi in Evul Mediu sud-est-european pentru a desemna o functie militar-administrativa, repectiv teritoriul asupra caruia acea functie se exercita. "In partea de sud-est a Europei au existat, in acea vreme, mai multe Banaturi. In zona, termenul Ban pare sa fi desemnat ceea ce pentru spatiul germanic era un Markgraf, conducatorul unui tinut de granita, cu importante atributii militare. In Evul mediu, intre regatul Ungariei si principatul Valahiei era asezat Banatul de Severin, care s-a aflat cand sub suzeranitatea regilor maghiari - care, probabil, i-au dat numele -, cand in stapanirea principilor valahi. In el era cuprinsa doar partea de sud-est, dinspre Dunare, a Banatului de mai tarziu, din vremea stapanirii austriece", m... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro