Conducerea Senatului, o noua incercare de a discuta cazul Corlatean

Conducerea Senatului, o noua incercare de a discuta cazul Corlatean

UPDATE Chestorul Senatului Cristian Bodea (PNL) a declarat ca reprezentantul PSD in Biroul Permanent, Constantin Augustin Mitu, care detine functia de vicepresedinte al Senatului, a fost prezent la sedinta conducerii Senatului, iar cand a vazut ca era cvorum, a parasit sala, pentru a se suspenda sedinta.

acum 80 luni (23 May 2016)

UPDATE Chestorul Senatului Cristian Bodea (PNL) a declarat ca reprezentantul PSD in Biroul Permanent, Constantin Augustin Mitu, care detine functia de vicepresedinte al Senatului, a fost prezent la sedinta conducerii Senatului, iar cand a vazut ca era cvorum, a parasit sala, pentru a se suspenda sedinta. Acesta e jocul", a spus Bodea, potrivit News.ro, precizand ca, desi erau prezenti la sedinta si liderii grupurilor parlamentare, acestia nu au drept de vot si nu pot asigura cvorumul. Ca atare, am reprogramat sedinta saptamana viitoare, luni", a declarat preseidintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu dupa incercarea pe care a avut-o de a tine o sedinta a Biroului Permanent al Senatului.

Liderul Senatului a mai precizat ca au fost senatori care au propus ca Biroul Permanent sa fie convocat dupa alegerile locale din 5 iunie, tinand cont ca in aceasta perioada parlamentarii sunt in teritoriu, in campania electorala. E adevarat ca suntem in intarziere, si sper ca saptamana viitoare sa putem tine sedinta de Birou Permanent pentru a sesiza Comisia juridica cu dosarul de la Parchet", a precizat seful Senatului

Tariceanu a punctat ca doi membri in Biroul Permanent si-au motivat absenta prin faptul ca sunt plecati in delegatii oficiale, unul dintre ei in Luxemburg, iar celalalt in Grecia, in timp ce de la ceilalti senatori nu are detalii. ... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro