Cine sunt personajele controversate din "RePatriot", organizatia promovata de premierul Ciolos ca model de civism

Cine sunt personajele controversate din

Premierul Dacian Ciolos si-a lansat, pe Facebook, in 16 octombrie 2016, Platforma Romania 100 (Romania la 100 de ani), precizand ca ea contine 10 principii ale unei guvernari, insotite de un portofoliu de proiecte nationale care crede ca ar trebui continuate sau incepute de guvernul viitor. Avem nevoie de o reimprospatare profunda a clasei politice, de principii pe care noi, ca societate, sa ni le asumam dincolo de angajamente politice si cicluri electorale", a mai scris Ciolos, postarea fiind insotita si de documentul care sta la baza acestui proiect. Dincolo de principiile generoase, insa, exista si cateva semne de intrebare legate de promovarea initiativei "RePatriot", care in ciuda bunelor intentii enuntate prin intermediul liderilor ei, include numeroase persoane care nu par deloc sa se inscrie in cliseul minunat expus de premier. In 2011, Florin Talpes a fost numit de ministrul Daniel Funeriu presedinte al Companiei Nationale de Dezvoltare in Informatica (CNDI), pozitie din care a aprobat finantari de stat in valoare de 3,2 milioane de euro pentru companiile patronate chiar de catre el. Emil Munteanu (Power Net) are in ultimii ani sute de contracte, tot pentru funituri informatice, cu institutii de stat importante, precum: Inspectoratul General al Politiei Romane (IGPR), Inspectoratul General a Politiei de Frontiera (IGPF, Ministerul de Interne, Ministerul Justitiei, Ministerul Finatelor, Angentia Nationala Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor, Camera Deputatilor, Ministerul Culturii si altele. Florin Furdui (CM Portland Trust) a luat si el contact cu banii publici, fiind numit, in 10 decembrie 2015 (deci chiar de catre Guvernul Ciolos) reprezentant al statului in Consiliul de Administratie de la Telekom (fostul Romtlecom, in care statul roman mai detine un important pachet de actiuni).

acum 69 luni (25 Nov 2016)

Premierul Dacian Ciolos si-a lansat, pe Facebook, in 16 octombrie 2016, Platforma Romania 100 (Romania la 100 de ani), precizand ca ea contine 10 principii ale unei guvernari, insotite de un portofoliu de proiecte nationale care crede ca ar trebui continuate sau incepute de guvernul viitor.

Ciolos a mai precizat ca propune Platforma Romania 100, o platforma pentru recastiga "increderea in Romania si in noi insine", iar titlul este motivat de faptul ca, in 2018, Romania va celebra centenarul Marii Uniri.

"100 de ani au insemnat cicluri dramatice, de la totalitarism catre democratie, de la razboaie si crize profunde la integrarea in NATO si Uniunea Europeana. Avem nevoie de o reimprospatare profunda a clasei politice, de principii pe care noi, ca societate, sa ni le asumam dincolo de angajamente politice si cicluri electorale", a mai scris Ciolos, postarea fiind insotita si de documentul care sta la baza acestui proiect.

Dacian Ciolos a prezentat si un portofoliu de proiecte nationale, printre care reforma administratiei publice,operationalizarea Strategiei Nationale Anticoruptie, intarirea Agentiei Nationale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) si intarirea sistemului judiciar, asumarea si operationalizarea celor 17 capitole ale Strategiei Romania Competitiva, crearea unui Program national pentru sprijinirea antreprenorialului ca motor al economiei romanesti, continuarea Pachetului anti-saracie.

Un capitol important a fot prezentat ca fiind ce legat de incurajarea participarii Diasporei in economie prin abordari de tipul "RePatriot" si continuarea programelor Diaspora Start-Up si pregatirea in conditii optime a Presedintiei romane a Consiliului Uniunii Europene in 2019.

Dincolo de principiile generoase, insa, exista si cateva semne de intrebare legate de promovarea initiativei "RePatriot", care in ciuda bunelor intentii enuntate pr... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro