Cine sunt magistratii si sefii de institutii facuti doctori de generalul-politician Gabriel Oprea

Gabriel Oprea, suspectat că și-ar fi plagiat teza de doctorat, este, de mai bine de șapte ani, și coordonator de doctorate la instituția de invățămant a SRI. RL a identificat mai multe personaje importante din sistemul de justiție, din mediul politic, dar și de la varful serviciilor secrete care au devenit doctori cu ajutorul lui Oprea și a vrut să afle care au fost motivele pentru care l-au ales pe el drept coordonat de doctorat și cat de exigent este acesta in această calitate. Are o experiență de procuror de peste 11 ani, a fost membru al Plenului Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, reprezentant al Parchetului de pe langă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, membru CSM și chiar vicepreședinte CSM in perioada 2009-2010. "Poate ar fi bine ca magistraţii să se gandească de două ori" In condițiile in care Gabriel Oprea activează de mult timp și in mediul politic, el fiind și președintele UNPR, se ridică o problemă de ordin etic pentru mediul de justiție.

acum 59 luni (11 Aug 2015)

Gabriel Oprea, suspectat că și-ar fi plagiat teza de doctorat, este, de mai bine de șapte ani, și coordonator de doctorate la instituția de invățămant a SRI. Printre personalitățile care au susținut doctoratul cu vicepremierul se regăsesc și nume importante din sistemul de justiție, cum ar fi prim-adjunctul procurorului general, Bogdan Licu, sau fostul vicepreședinte al CSM, Gheorghe Muscalu. Specialiştii consultaţi de RL spun că, deşi legea nu le interzice, astfel de legături dintre magistraţi şi politicieni ridică probleme de ordin etic.

In urmă cu aproximativ o lună, presa prezenta dovezi că teza de doctorat a vicepremierului Gabriel Oprea ("Procedura plangerii prealabile") a fost intocmită fără să fi respectat standardele academice și aducea, totodată, indicii de plagiat. La scurt timp după dezvăluirile din presă, o comisie subordonată politic, din cadrul Ministerului Educației, l-a exonerat pe Oprea de acuzațiile din spațiul public, emițand, in timp-record, un raport cu concluzia că "suspiciunea de plagiat nu se confirmă", ignorand dovezile publicate intr-o anchetă Hotnews.

Potrivit CV-ului personal, Gabriel Oprea este din anul 2008 și coordonator de doctorate la Academia Națională de Informații "Mihai Viteazul", instituția de invățamant superior a Serviciului Roman de Informații.

Citește și: Semnele de intrebare din biografia lui Gabriel Oprea

Surprinzător sau nu, foarte mulți magistrați doresc să se specializeze in tematica securității, aplicand pentru master sau chiar doctorat in cadrul acestei instituții.

RL a identificat mai multe personaje importante din sistemul de justiție, din mediul politic, dar și de la varful serviciilor secrete care au devenit doctori cu ajutorul lui Oprea și a vrut să afle care au fost motivele pentru care l-au ales pe el drept coordonat de doctorat și cat de exigent este acesta in această calitate.

Licu: "A fost... Citeste intreg articolul pe romanialibera.ro