Constantin Pruncu, nascut la Focsani, in anul 1835, a fost fiul vornicului Iordache Pruncu, staroste de Putna si totodata un mare antiunionist.

Intre 1860 si 1880, a avut foarte multe fapte eroice de arme, in diversele campanii militare pe care le-a intreprins.

"Pe de-o parte, dorul faptelor vitejesti, pe de alta, o profunda contrarietate de caracter familial, hotarasc pe tanarul Pruncu sa fuga din casa parinteasca si sa mearga voluntar in armata imperiala a Frantei. In toamna anului 1854, fara a sta mult sa planuiasca, profita de lipsa tatalui sau de-acasa, tocmeste o brisca cu doi cai si porneste la Galati. Bravul tanar are norocul sa gaseasca de la primii pasi aceea ce cauta cu atata dor -- primejdia. Dar iata ca m-a luat si pe mine apa si ma pornesc a povesti atat de slab ceea ce maiorul mi-a povestit cu atata putere", scria Caragiale la 1900, cu doi ani inainte de moartea eroului.

Iordache Pruncu avea sa ajunga la Tarigrad, iar de aici pleaca in Franta, unde se inscrie in armata. In cei cinci ani cat a stat sub arme a luptat cu legiunea straina in Algeria, apoi in Italia, Maroc, unde a avut parte de razboaie crunte, din care a scapat, in mod uluitor, cu viata.

"Din actele cercetate reiese ca la 2 ianuarie 1861, la varsta de 26 de ani, era dragonier in Batalionul I Vanatori al Armatei Franceze. Si, in sfarsit, in anii 1877 si 1878 participa la Razboiul pentru obtinerea Independentei Romanilor de sub jugul turcesc, luptand in campania din Bulgaria. Documentele consemneaza destul de laconic "ranele si faptele eroice" ale acestuia: in anul 1855 primeste o lovitura de sabie in spranceana stanga, in luptele date pentru apararea cimitirului de langa Sevastopol; trei lovituri de baioneta la bratul stang le-a primit la Magenta, in 1859", potrivit prof. Vasile Novac, care au cercetat in arhivele de la Pitesti.

Din calitatea de maior, Constantin Pruncu ... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro