Cel mai scurt razboi din istorie a durat mai putin decat o repriza de fotbal

Cel mai scurt razboi din istorie a durat mai putin decat o repriza de fotbal

Indiferent de timpul efectiv, care este imposibil de stabilit cu exactitate, s-a cazut de acord ca acesta a fost cel mai scurt razboi din istorie. Zanzibar la prezent Situat in imediata apropiere a coastei de est a Africii, arhipeleagul Zanzibar este format dintr-o insula principala, care da de altfel numele statului, si insula Pemba.

acum 60 luni (1 Dec 2017)

Conflictul armat dintre Anglia si Zanzibar s-a consumat intr-o singura zi, pe 27 august 1896. Cel mai scurt razboi din istorie ar fi durat, conform unor surse, doar 38 de minute. Alti istorici sustin ca singura lupta dintre cele doua tari s-ar fi intins pe durata a 40, respectiv 45 de minute. Indiferent de timpul efectiv, care este imposibil de stabilit cu exactitate, s-a cazut de acord ca acesta a fost cel mai scurt razboi din istorie. Sustinut de cea mai mare parte a clasei conducatoare, Khalid bin Barghash a fost proclamat sultan, ceea ce a provocat nemultumirea britanicilor, care doreau sa-l impuna la tron pe Hamud bin Muhammed. Sfatuit de apropiatii sai, Khalid bin Barghash a respins cererea Londrei si s-a pregatit pentru tot ce era mai rau. Navele britanice au scufundat fara probleme mica flotila a Zanzibarului si au supus unui tir puternic fortificatiile si palatul sultanului. In 38 de minute - sau 40, ori 45, dupa altele surse, intreaga defensiva africana a fost facuta una cu pamantul, iar aproape 600 de zanzibarezi au murit sub ghiulelele atacatorilor. Sultanul a reusit sa fuga in ultimul moment la Consulatul Germaniei, solicitand azil, in timp ce britanicii au debarcat si l-au instalat pe tronul Zanzibarului pe Hamud bin Muhammed. Acesta a fost incoronat chiar in seara zilei de 27 august, iar tanarul stat si-a pierdut independenta pentru mai bine de sase decenii. Zanzibar la prezent Situat in imediata apropiere a coastei de est a Africii, arhipeleagul Zanzibar este format dintr-o insula principala, care da de altfel numele statului, si insula Pemba. Pe langa acestea, mai exista si alte cateva insulite de o importanta mult mai mica. In prezent, Zanzibar este un teritoriu autonom si apartine de Tanzania, dupa ce mult timp a fost colonie britanica. Trupele engleze au fost alungate abia in 1963, anul in care a fost proclamat un stat independent. ... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro