Tinuturile stramosilor daci au fost ravnite de celti, persi, macedoneni, romani si numeroase triburi nomade, insa niciunul dintre popoarele straine care au participat la invazii in Dacia nu a fost descris intr-un mod mai sumbru decat cel al scitilor. Au venit dinspre rasarit, atrasi de bogatia tinuturilor, si au patruns in Dobrogea, Moldova si Transilvania. Timp de trei secole s-au dat lupte intre sciti si daci. Herodot afirma ca scitii erau urmasii eroului legendar Heracles, de la care au mostenit vitejia.

"Este cu neputinta sa le scape cineva cand vine cu oaste impotriva lor, si nimanui nu-i sta in putere sa dea de ei, daca ei insisi nu vor sa se arate. Caci scitii n-au nici cetati, nici ziduri intarite, ci toti isi poarta casa cu ei si sunt arcasi calari, traind nu din arat, ci din cresterea vitelor si locuiesc in carute. Cum sa nu fie ei de nebiruit si cu neputinta sa te apropii de ei?", scria Herodot, citat in volumul Izvoare privind Istoria Romaniei (Editura Academiei RPR - 1964)

Vitejia scitilor si indemanarea lor in manuirea arcului era intrecuta doar de setea lor de sange. Despre sciti, istoricul antic afirma ca ii orbeau pe sclavi si pe prizonierii luati in razboi, pentru a-i folosi la mulsul si la baterea laptelui pe care il beau.

"Dupa ce-l stropesc cu vin pe cap, ii taie celui jertfit gatul de-asupra unui vas, pe care apoi il duc pe gramada de lemne, iar sangele il varsa pe sabie. Pielea de pe teasta era pastrata ca trofeu.

"Scitul jupoaie capul astfel: taie pielea de jur imprejur, pe dupa urechi, o apuca si o smulge de pe teasta. Apoi o razuie de carne cu ajutorul unei coaste de bou. O framanta in maini si dupa ce a reusit sa o inmoaie face din ea un fel de stergar. Scitul pune acest stergar la fraul calului pe care il incaleca si se faleste cu el. De pe lesul vrajmasilor, multi jupoaie pielea mainii drepte, cu unghii cu tot, si fac din ea un invelis pentru toba. Multi jupoaie intreg trupul dusmanului si int... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro