Ce spune despre noi prima autobiografie din literatura romana
De aceea, intreaga responsabilitate a casei pica pe umerii mamei, Marioara, fiica de boieri din Moldova "Mare", cu proprietati si neamuri de-o parte si de alta a Nistrului: "Vara, tatal meu sedea toata ziua in cerdac cu ciubucul, iar iarca in casa, in pat, linga fereastra, pe care ori si cit de ger ar fi fost afara, trebuia negresit sa o deschiza, ca sa-si vada livada de linga casa si pe linga aceea, sa iasa fumul de tutun din luleaua lui. Teodor Varnav, dintre toti memorialistii nostri, n-a fost numai primul in data, dar si intaiul si unicul care si-a marturisit fara rusine, dar si fara cinism, ca pe fapte ce nu trebuie ascunse, toate relele pe care de obicei autorii de amintiri le ascund: furturile, mici si mari, din copilarie si adolescenta, iar de la aceasta varsta tulbure, primele iubiri, fie chiar cele ancilare si consecintele lor, sanitare si penale, neplacute.
Era semnata de Teodor Varnav, mic boier nascut pe la inceputul secolului si lasat sa traiasca dupa cum l-o ajuta soarta.
"Cea intaiu mirare ce m-au cuprins cand am ajuns in marginea Bucurestilor, au fost aceasta: doi oameni pusi de vii in tapa, si altul asemenea spanzurat de grumaz. Acestia erau prestupnici facatori de rele, si osanditi de o aseminea cruda moarte de catre despotul de atunci a Valahiei, vestitul Karagea Voevod. [...] Si noi cu alta nu ne indeletniceam, decat numai priveam la ulita pe feresti, si videam cum cara cioclii trupurile mortilor ciumati". Se intampla la sfarsitul anului 1813, intr-un Bucuresti atat de brutal si atat de bolnav. Mama sa, Marioara, era fiica boierului Dumitrache Chirus din Soroca, iar tatal, Costache, era fiul jitnicerului Sandu Varnav si nepotul stolnicului Teodor Varnav. Pe linga memorii, Teodor Varnav a lasat si un manuscris cu satire si poezii lirice, care s-a pierdut. "Istoria vietii mele" e o fisa de mentalitate si un monument de limba moldoveneasca, simpla, nelucrata. Dar, mai ales, e o sursa de prima mana despre mediul social al vremii, cu micii boieri din Moldova si Basarabia, despre viata negustorilor bucuresteni, despre lumea sfarsitului perioadei feudalismului la romani. Varnav nu scrie despre rapirea Basarabiei, prin tratatul de la Bucuresti din mai 1812 - desi era chiar la Hotin si Movilau in perioada aceea. Nimic despre miscarea lui Tudor Vladimirescu din 1821 si putine vorbe despre politici si oameni de stat. Pur si simplu, scrie istoria maturizarii unui om, care acopera in cursul peregrinarilor sale, zone din intreg spatiul romanesc: Moldova, Basaravia, Valahia si, pentru scurta vreme, Transilvania.
"Traiul tatini-meu era foarte curios, pentru ca, pe cit imi aduc aminte, el alta nu se indeletnicea, fara numai cu sederea si cu ciubucul, insa aceasta nu stiu din ce pricina urma, adica: ori din lenevire, sau din neajungere", povesteste Teodor Varnav. Nu atat de instrarit si mai putin preocup... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro