Ce spun filmele si cartile pe care le preferati despre personalitate voastra: testul intr-un singur pas
Un studiu recent, la care au participat peste 3.000 de persoane si care a fost realizat de psihologi de la Universitatea din Texas, a relevat faptul ca exista numeroase legaturi intre preferintele unei persoane, personalitatea si educatia sa, scrie "The Guardian".
Un studiu recent, la care au participat peste 3.000 de persoane si care a fost realizat de psihologi de la Universitatea din Texas, a relevat faptul ca exista numeroase legaturi intre preferintele unei persoane, personalitatea si educatia sa, scrie "The Guardian". Arta si activitatile umanitare, filmele clasice si straine, poezi; Filmele de groaza, filmele-cult si romanele erotice; Filmele de actiune si aventura, thrillerele, SF-urile si povestile cu spioni; Oamenii cu o personalitate comuna de regula au primit o educatie mai precara si sunt saraci in rationamentul abstract, dar sunt mai blanzi si mai intelegatori. Cei care apreciaza arta si fanii productiilor mai intunecate au o educatie solida si se pricep de minune la a intelege lucrurile abstracte. Dar in timp ce primii sunt calmi si introspectivi, cei din urma sunt provocatori si imprudenti. Cei cu o personalitate cerebrala tind sa fie bine organizati, intreprinzatori si sa fie foarte siguri de anumite lucruri, pana in punctul in care nu le place sa coopereze. Genul de oameni aventurosi nu prezinta caracteristici stricte, in afara faptului ca de regula sunt barbati, si au o oarecare incoerenta, care este, probabil, palpitanta. ... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro