Ce facea OSAMA Ben Laden inainte sa devina DUSMANUL Occidentului. A fost DESCIFRATA colectia de inregistrari audio Al Qaida
O vastă colecţie de inregistrări audio care au aparţinut lui Osama Ben Laden a fost descifrată şi analizată de un expert al Universităţii Davis din California. Autorul cărţii, Flagg Miller, afirmă că Osama Ben Laden era departe de imaginea pe care şi-o autoconfecţionase, de luptător pentru valorile islamice şi de anti-american convins. Pe ele a descoperit ore intregi de discursuri de propagandă ţinute de Osama, precum şi inregistrări ale vocilor a peste 200 de alţi lideri musulmani.
O vastă colecţie de inregistrări audio care au aparţinut lui Osama Ben Laden a fost descifrată şi analizată de un expert al Universităţii Davis din California.
Autorul cărţii, Flagg Miller, afirmă că Osama Ben Laden era departe de imaginea pe care şi-o autoconfecţionase, de luptător pentru valorile islamice şi de anti-american convins. Din inregistrări reiese că, inainte de 1990, pe cand mujahedinii afgani, alături de combatanţi arabi, luptau contra trupelor sovietice in Afganistan, Osama trăia in siguranţă intr-o reşedintă luxoasă din Arabia Saudită.
Osama nu ii acuza pe americani, ci pe alţi lideri musulmani
Şi mai tarziu, pană inainte de anul 2000, principala activitate a lui Osama nu a fost să lupte cu arma in mană, ci să ţină discursuri in Arabia Saudită şi in Yemen.
Unii dintre cei acuzaţi de Osama erau musulmani din Irak, alţii erau "comunişti şi nasserişti din Egipt". Vezi poziţia acestora
Inregistrările care au aparţinut lui Osama ocupă circa 1500 de casete magnetice. Cand SUA au inceput războiul din Afganistan, Osama Ben Laden a părăsit in grabă reşedinţa lui din Kandahar, iar printre lucrurile abandonate acolo s-a aflat şi colecţia de casete audio. După fuga lui Osama din Kandahar, colecţia de casete a fost descoperită de o familie de afgani, apoi a ajuns la un magazin local care vindea inregistrări cu muzică. De acolo a fost recuperată de Flagg Miller, expert in cultură şi literatură arabă la Universitatea din California.
Citeşte şi: SUA ar putea trimite militari in Irak, impotriva reţelei Stat Islamic
Flagg Miller ar fi singura persoană care a ascultat intreaga colecţie de inregistrări şi este, totodată, autorul cărţii "The Audacious Ascetic", care va fi lansată după data de 1 septembrie 2015.
Pe ele a descoperit ore intregi de discursuri de propagandă ţinute de Osama, precum şi inregistrări ale vocilor... Citeste intreg articolul pe romanialibera.ro