Ce citim de Paste: "Parabolele lui Iisus. Adevarul ca poveste", de Andrei Plesu

Ce citim de Paste:

Exista si intrebari, cele ale primei copilarii, care par simple sau suprarealiste, dar al caror raspuns solicita mai curand talentul metafizic sau fantezia: "Cum stim daca o rama care nu se misca doarme sau e treaza?", "De ce pisicile miauna si cainii latra?", "De ce bunica e batrana si mama e tanara?", "De ce are mana cinci degete?", "Cine a inventat somnul?" "Sarcina" pe care si-o asuma e imposibila, asadar e pe masura divinitatii Sale: are de vorbit despre lucruri inevidente, dinaintea unui auditoriu pestrit, "nespecializat" si, in genere, nescolit, are de oferit ajutor, fara sa cada in reteta si abuz doctrinar, si are de dat nu doar materie de reflectie, ci si motivatie de viata, suport existential.

acum 48 luni (14 Apr 2017)

Prefata de Andrei Plesu

Si El le-a zis: Voua va este dat sa cunoasteti tainele imparatiei lui Dumnezeu, dar celor din afara toate li se fac in parabole. De la cele ale experientei curente ("Care metrou merge la gara?", "Cate minute trebuie sa fiarba un ou ca sa ramana moale?", "Ce numar porti la pantofi?" etc.) pana la cele ale expertizei stiintifice ("Ce este legea gravitatiei?", "Ce diferenta este intre miscarea de rotatie si miscarea de revolutie a pamantului?", "Ce este un logaritm?" Exista si intrebari, cele ale primei copilarii, care par simple sau suprarealiste, dar al caror raspuns solicita mai curand talentul metafizic sau fantezia: "Cum stim daca o rama care nu se misca doarme sau e treaza?", "De ce pisicile miauna si cainii latra?", "De ce bunica e batrana si mama e tanara?", "De ce are mana cinci degete?", "Cine a inventat somnul?" Exista, in sfarsit, intrebarile "mari", intrebarile ultimative, carora imi place sa le spun "rusesti", caci fac substanta multor insomnii dostoievskiene:

"Ce este fericirea?", "Exista viata dupa moarte?", "De ce exista raul?", "Ce e iubirea?", "Care e sensul vietii?", "In ce consta intelepciunea?" Problema e ca tocmai acestor intrebari - esentiale pentru o mai buna intelegere a destinului individual, a dramei umane, a rosturilor universale - nu li se poate da nici un raspuns.

In cazul acesta - spun unii filozofi si logicieni - intrebarile de acest tip nu trebuie puse: sunt un mic delir de limbaj, fara solutie consistenta. E bine sa fie puse si e bine sa nu capete raspuns. Pe de alta parte, raspunsul poate veni nu doar ca satisfactie cognitiva, ca lamurire a nedumeririi sau curiozitatii intrebatoare, ci si ca suspendare a intrebarii.

Intrebarea poate fi, asadar, evacuata, printr-un raspuns care o dizolva nu prin explicatie, ci prin subminarea relevantei ei: raspunzi in asa fel, incat intrebarea nu se mai pune. Dar sunt cel putin ... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro