Cazul cuplului romano-american care ar putea duce la recunoasterea casatoriilor intre persoane de acelasi sex la nivelul UE, inclusiv Romania, a ajuns la CJUE
Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, reprezentat de Presedintele Csaba Asztalos, a sustinut faptul ca persoanele de acelasi sex casatorite pe teritoriul UE si aflate intr-o situatie similara cu cea a lui Adrian si Clai trebuie sa aiba posibilitatea de a isi stabili resedinta ca cetateni UE in Romania, pentru a respecta principiul egalitatii si demnitatea umana", afirma asociatia, precizand ca la audieri s-au prezentat impotriva familiei Coman-Hamilton statul roman, dar si reprezentantii Poloniei, Ungariei si Letoniei.
"Este prima oara cand Curtea Europeana de Justitie a fost chemata sa decida daca termenul include si formularea ", a explicat pentru NYT Robert Wintemute, profesor de drepturile omului din cadrul London King's College, potrivit Digi 24.
Coman si Hamilton au contestat prevederea din Codul Civil romanesc care impiedica recunoasterea casatoriilor persoanelor de acelasi sex incheiate in strainatate.
Adrian Coman, Clai Hamilton si Asociatia ACCEPT au fost audiati de Marea Camera a Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) pentru stabilirea definitiei termenului "soti" in legislatia europeana privind libera circulatie pe teritoriul UE.
"In fata Curtii am sustinut faptul ca libertatea de circulatie trebuie sa fie un drept aplicat in realitate pentru toti cetatenii, si nu unul imaginar cand vine vorba de persoanele gay. Asta inseamna ca o familie casatorita, formata dintr-un cuplu de acelasi sex, sa poata beneficia de prevederile Directivei 38/2004 privind libera circulatie si in Romania. Ca sa se poata intampla asta, autoritatile romane trebuie sa recunoasca faptul ca odata ce doi soti de acelasi sex si-au incheiat legal casatoria intr-un alt stat membru si ca au drepturi egale cu cele ale sotilor de sex opus privind sederea in Romania", a declarat Iustina Ionescu, avocata de drepturile omului care reprezinta familia Coman-Hamilton si Asociatia ACCEPT.
Acestia au subliniat faptul ca, in scopul aplicarii Directivei privind libera circulatie, trebuie recunoscute casatoriile incheiate oriunde in lume, inclusiv intre parteneri de acelasi sex.
Comisia Europeana a aratat ca exista o evolutie clara in UE privind recunoasterea si protectia cuplurilor gay, avand in vedere ca 22 de state membre ofera fie casatorie, fie parteneriat civil, ca forma de reglementare juridica, sustin reprezentantii ACCEPT. Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, reprezentat de... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro