Cat timp va mai suporta Rusia sanctiunile europene

Cele 28 de state membre ale Uniunii Europene și-au dat vineri acordul pentru prelungirea sancțiunilor economice impuse Rusiei anul trecut ca urmare a acțiunilor destabilizatoare ale acesteia impotriva Ucrainei, relatează agențiile internaționale de presă, citand surse diplomatice.

acum 59 luni (19 Dec 2015)

Potrivit Agerpres, decizia a fost luată la reuniunea reprezentanților permanenți ai celor 28 de state membre (COREPER), dar hotărarea efectivă privind prelungirea sancțiunilor urmează să fie formalizată săptămana viitoare, cand va fi anunțată oficial, insă oficialii europeni spun ca sancţiunile vor fi prelungite cu incă șase luni. Instituite in iulie 2014, după anexarea Crimeii, aceste sancțiuni au fost inăsprite după ce insurgenții proruși din estul Ucrainei au pornit conflictul armat impotriva autorităților de la Kiev.

Surse diplomatice de la Bruxelles afirmă că, dacă la următorul summit european, in luna martie 2016, evaluarea privind implementarea acelui acord va fi pozitivă, s-ar putea decide ridicarea sancțiunilor inainte să expire termenul din iulie. Sancțiunile care sunt in prezent in vigoare prevăd mai ales interdicții de viză și inghețarea conturilor unor responsabili ruși sau ucraineni proruși, precum și măsuri impotriva unor companii ruse din sectoarele militar, petrolier și bancar. ... Citeste intreg articolul pe romanialibera.ro