Cat de penibila e Opozitia. PNL nu vrea sa semneze contestatia USR pe legile Justitiei. USR barfeste PNL ca a facut blat cu PSD

Cat de penibila e Opozitia. PNL nu vrea sa semneze contestatia USR pe legile Justitiei. USR barfeste PNL ca a facut blat cu PSD

Desi Regulamentul celor doua Camere spune clara ca o lege adoptata in procedura de urgenta poate fi contestata la CCR in maximum doua zile de la votul final, au existat cazuri in care Curtea a admis si contestatii formulate mai tarziu, cu o conditie: sa existe deja o sesizare facuta in termen legal. Protest pe jos, de la Cluj la Bucuresti Un grup de mai multe persoane, printre care si o nevazatoare si un cetatean francez, pleaca miercuri, 10 ianuarie, pe jos, de la Monumentul Memorandistilor din Cluj spre Bucuresti, intr-un mars de 11 zile, ca sa ajunga la protestul din 20 ianuarie privind modificarile aduse legilor justitiei.

acum 33 luni (10 Jan 2018)

PNL a cotestat cele trei legi ale Justitiei la Curtea Constitutionala in luna decembrie, imediat dupa ce au fost adoptate cu scandal de majoritatea PSD-ALDE. Cum legile Justitiei au fost trecute prin Parlament in procedura de urgenta, PNL n-a avut decat doua zile la dispozitie sa formuleze sesizarea la CCR.

Tot atunci, USR a anunta ca specialistii partidului in drept constitutional lucreaza la o contestatie mult mai puternica din punct de vedere juridic, pe care o vor depune mai tarziu. Desi Regulamentul celor doua Camere spune clara ca o lege adoptata in procedura de urgenta poate fi contestata la CCR in maximum doua zile de la votul final, au existat cazuri in care Curtea a admis si contestatii formulate mai tarziu, cu o conditie: sa existe deja o sesizare facuta in termen legal.

USR a terminat abia saptamana aceasta de formulat contestatia, insa nu o poate trimite la CCR pentru ca nu are suficienti parlamentari care sa o semneze. E nevoie de 50 de deputati sau 25 de senatori ca o lege sa poata fi contestata la CCR. Numai ca liberalii au refuzat sa semneze documentul USR, pe motiv ca ei au contestat deja legile Justitiei la CCR, deci o sesizare in plus e inutila, cu toate ca, in decizia magistratilor CCR, orice argument in plus conteaza.

La mijloc este un imens orgoliu politic si competitia continua pe care PNL si USR o duc pentru a fi cel mai vizibil partid de Opozitie. Poate ca sesizarea noastra nu e cea mai buna din lume, dar ne-am grabit sa o facem la timp, nu dupa o luna, ca USR", a spus unul dintre liderii PNL pentru "Adevarul".

Cele trei legi ale Justitiei au fost contestate la CCR nu doar de PNL, ci si de Curtea Suprema, iar specialistii in drept sustin ca esteo sesizare mult mai buine argumentata decat cea a liberalilor.

Protest pe jos, de la Cluj la Bucuresti

Un grup de mai multe persoane, printre care si o nevazatoare si un cetatean francez, p... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro