Taranul roman a avut intodeauna o "relatie" aparte cu lemnul, era probabil cea mai importanta sursa de materie prima pentru constructii, instalatii, obiecte de uz casnic, dar si caldura si multe altele. Aveau cunostinte despre calitatea si tipul lemnului pe care le invatau de la cei mai in varsta, nu din carti, iar tehnicile aplicate erau urmare a multor ani de experienta in lucrul cu lemnul. Tocmai de aceea, in legatura cu aceasta materie prima existau o serie de credinte si ritualuri pe care le indeplineau cu strictete. Lucratorii la padure, butinarii, cum sunt numiti, cunosteau lemnul bun dupa sunetul pe care il facea atunci cand era lovit cu toporul", explica Janeta Ciocan, muzeograf la Muzeul de Etnografie si Arta Populara din Baia Mare.

Lemul pentru case, taiat doar intr-o anumita perioada a anului

Potrivit credintei populare, lemul pentru case se taia numai din noembrie pana in februarie, pe luna noua, cand seva se retragea in pamant mai spune ea. "Vitruviu arata ca lemnul trebuie taiat de la inceputul toamnei, pana cand incepe sa sufle Fauoniu, iar luna sa fie in descrestere, pentru ca umiditatea sa fie mica si lemnul protejat de carii", mai explica muzeografa. De asemenea, ea mai mentioneaza o lucrare de Gh. Chirileanu din 1875, in care se mentioneaza ca "in vremea cand luna incepe sa se micsoreze e bine sa se taie lemnul, fiindca nu va putrezi degraba si nici viermii nu-l rod". "In toata zona in care am facut cercetarea exista credinta ca lemnul trebuie taiat pe luna noua, ca sa fie golit de gazele daunatoare, dar constructia caselor trebuia inceputa pe luna plina, pentru ca acea casa sa fie mereu plina de tot ce aveau nevoie cei ce o locuiau", mai spune ea. Se credea ca lemnul care creste pe versantii insoriti este de calitate mai buna, de aceea, mai ales cand era vorba despre constructia bisericilor, caselor sau a morilor, erau alesi arbori crescuti in mijlocul padurii, in zone expuse indelung la ... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro