Cat ar costa un credit "Prima Casa" cu avans de 15%

Cat ar costa un credit

Aport propriu mai mare, rata mai mica Analistii Finzoom.ro au realizat o simulare privind achizitionarea unei locuinte de 225.000 de lei (50.000 de euro) printr-un credit "Prima Casa", contractat pe o perioada de 30 de ani, cu un avans de 5%, respectiv 15%.

acum 71 luni (4 Jul 2016)

"Este discutabil daca cu un avans de 5% este bine si normal sa ai acces la un credit pe 30 de ani, in conditiile in care in alte tari produse similare au avans de peste 20%", a declarat Simona Muresan, director in cadrul Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), potrivit Finzoom.ro. De asemenea, Dana Demetrian, vicepresedinte in cadrul BCR, sustine ca "avansul nu poate ramane la 5%, deocamdata nu suntem pregatiti de un avans de 35%, ar putea sa mearga spre 15%". Aport propriu mai mare, rata mai mica Analistii Finzoom.ro au realizat o simulare privind achizitionarea unei locuinte de 225.000 de lei (50.000 de euro) printr-un credit "Prima Casa", contractat pe o perioada de 30 de ani, cu un avans de 5%, respectiv 15%. In cazul unui avans de 5%, creditul "Prima Casa" ar fi de 213.750 de lei, iar aportul propriu al solicitantului s-ar ridica la 11.250 de lei. In acest caz, rata lunara ar fi de 880 de lei, iar suma totala de rambursat in cei 30 de ani de contract s-ar ridica la 325.416 lei. In cazul unui avans de 15%, creditul "Prima Casa" ar fi de 191.250 de lei, mai mic, insa aportul propriu s-ar ridica la 33.750 de lei. Rata s-ar ridica la 788 de lei pe luna, iar suma totala de rambursat - la 291.162 de lei. In cazul in care acesta nu dispune de diferenta, poate apela la un credit de nevoi personale, pe o perioada de cinci ani, ceea ce va insemna un efort financiar in primii cinci ani de rambursare. ... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro