Carte de reportaj: cand incepi sa auzi Vocea Domnului in Desert
Si atunci, cuprins de nebunia nisipurilor, vei pleca singur, fara sa-ti mai pese de nimeni si de nimic, vei pleca singur si fericit spre moartea cumplita si atat de pura a soarelui absolut care-ti lumineaza ultima clipa de fericire absoluta. Batranul Tuareg era singurul care vorbea, rostea continuu acea melopee pe un ton violent, cateodata ca un fel de dialog cu ceea ce avea in fata, adica zidul uriasei furtuni de nisip care se ridica exact din locul spre care aratase deja cu mult timp inainte.Lumea se schimba, iar partea aceea de orizont se umplea de zidul enorm al unei furtuni gigantice, foarte inchisa la culoare spre centru, maron deschis spre laturi, alburie in rotocoalele de pe margini, totul apropiindu-se cu o viteza foarte mare, infiorator fiind sunetul cumplit, amestec de rasnita metalica enorma, muget al vantului Apocalipsei, totul parca intrand in rezonanta cu intinderea nesfarsita a desertului devenit viu si ucigas.
> Nu mai stiu bine, ma lasa adeseori memoria lucrurilor atat de indepartate, ce ma adusese in Hoggarul algerian, trebuind sa cobor inspre Mali, cu directia intermediara Tombuctu, apoi mai departe, inspre inima Africii Negre, pe drumuri mai putin circulate din cauza unor conflicte armate in plina desfasurare.. Mai stiu doar ca un prieten grec, nebun pasionat de desert si povestile sale misterioase, ma convinsese, de altfel fara sa faca prea multe eforturi, sa ne alaturam unei caravane traditionale, una dintre foarte putinele care, in cazuri speciale cum era acesta, mai continuau inca sa mearga pe rutele stravechi, 170 de camile transportand fiecare peste 150 kg. de marfa...Era un sfarsit de octombrie, de-abia incepuse sezonul caravanelor, camilele erau perfect odihnite, erau din specia denumita azegraf cu ochii albastri si roba patata, rele (scarboase de-adreptul cu cei pe care-i simteau straini si neofiti, aia a mea m-a scuipat din prima, spre veselia nestapanita a carausilor care m-au consolat spunand ca era semnul ca-mi va merge bine tot drumul), aproape oarbe, dar cu o rezistenta iesita din comun si comportandu-se exemplar in mars, adica ramanand tot timpul in formatie ordonata. Primit cu plecaciuni adanci si inconjurat de semnele celui mai adanc respect, s-a asezat linistit in cortul sau, n-a vorbit cu nimeni, exceptand baiatul insotitor care-i spunea cine suntem, cel mai greu fiindu-i sa rosteasca numele grecului prieten, Kiros, sau al meu, tradus rapid rapid in Kristou, amandoi fiind numiti in pomelnic drept "strainii de peste mare". Zilele drumului caravanei au inceput sa se scurga in ritmul imuabil stiut de seful grupului, el insusi copil al dunelor avand memoria zecilor de mii de kilometri parcursi si a balansarii intre moartea desertului si viata oazelor-releu. Batranul Tuareg voia sa ramana intr-o oaza intermediara, acolo de unde urma sa astepte o alta carvana, de data asta numai de Tuaregi, pentru a ajunge foarte departe la ai sai, in nord-estul Nigerulu... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro