Cand se lasa seara peste cimitir

Cand se lasa seara peste cimitir

I-am spus lu` taica-miu teoria mea cum ca de fapt oamenii morti nu mai locuiesc in cimitir, ci in alte parti, in cer de exemplu sau in alte locuri, iar tata mi-a raspuns ca nu intelege la ce ma refer, ca oamenii morti locuiesc nu doar in cer, ci si in cimitir si ca tot ce faci cand vii la ei la mormant e un omagiu.

acum 87 luni (20 Apr 2017)

>

Nu ma asteptam sa vad atatia oameni, iar taica-miu mi-a explicat ca se canta Prohodul. Am dat din umeri si am zis ca o sa caut pe Google sa citesc mai multe despre asta. Apoi am dat iar din umeri si mi-am zis cat de stupid ca, desi pana la varsta asta am auzit acest cuvant de atat de multe ori, prohod, si desi stiu la ce se refera, nu am stat niciodata sa-l ascult in vinerea mare. Am pornit la pas, pe aleile goale-goale-goale, si afara parea caldut, desi eu imi luasem o geaca pe mine, pentru ca mereu mi se face frig in cimitir. I-am spus lu` taica-miu teoria mea cum ca de fapt oamenii morti nu mai locuiesc in cimitir, ci in alte parti, in cer de exemplu sau in alte locuri, iar tata mi-a raspuns ca nu intelege la ce ma refer, ca oamenii morti locuiesc nu doar in cer, ci si in cimitir si ca tot ce faci cand vii la ei la mormant e un omagiu. Am inceput sa analizam cum unii oameni vii isi instaleaza bancute langa morminte si vin acolo si vorbesc cu mortii, unele femei croseteaza, altii citesc, fac integrame, mai strang niste frunze, mai ofteaza. Tata a zis ca sunt oamenii care s-au iubit toata viata si care nu pot accepta o despartire, de asta continua sa faca aceste lucruri. Pana la urma am lasat lucrurile asa cum erau, am aprins, am spus lucrurile care erau de spus, ne-am inchinat si am mai cercetat un pic zona. Eu am refuzat complet sa vorbesc despre asta, dupa care, la un moment dat, am vazut si eu un monument interesant, unul care nu avea o cruce, ci o decupare in forma de cruce, dar ceva un pic mai avangardist. Taica-miu a fost si el de acord ca arata bine. M-am intors si m-am holbat la cerul ciudat de la apus. De fiecare data cand ma duc la cimitir, in prima parte a drumului imi e foarte frig de parca ceva pur si simplu m-ar goli de emotii, iar la plecare, tot de fiecare data, astept cu disperare ca taica-miu sa imi destainuie un secret cum ca noi doi am fi nemuritori sau asa ceva.

Cititi AICI toate editorialele semnate de Lavinia Balulesc... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro