Bogdan Olteanu a fost trimis in judecata pentru milionul de euro luat de la Vintu. Averea fostului sef al Camerei Deputatilor, pusa sub sechestru de procurori
In rechizitoriu se precizează " (...) la data de 31 iulie 2008, a avut loc o intalnire intre incultpatul Bogdan Olteanu și omul de afaceri (Sorin Ovidiu Vintu-n.n.) intr-o localitate situată in Delta Dunării, prilej cu care inculpatul i-a cerut omului de afaceri suma de 1 milion de euro in schimbul influenței pe care urma să o exercite asupra primului ministru in vederea numirii unei persoane agreate de omul de afaceri pe postul de guvernator al Deltei Dunării;
Bogdan Olteanu, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, a fost trimis in judecată pentru milionul de euro primit de la Sorin Ovidiu Vintu. El este acuzat de săvarșirea infracţiunii de trafic de influență.
Potrivit rechizitoriului, in perioada iulie - noiembrie 2008, Bogdan Olteanu Bogdan, in calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat și primit de la Sorin Ovidiu Vintu suma de 1.000.000 de euro și sprijin electoral, constand in servicii de marketing și consultanță. La schimb, Olteanu a făcut demersuri pe langă primul ministru de la acea dată, Călin Popescu Tăriceanu, pentru numirea jurnalistului Liviu Mihaiu pe postul de guvernator al Deltei Dunării. Banii au fost remiși de către omul de afaceri, printr-un intermediar, la sediul PNL.
In rechizitoriu se precizează " (...) la data de 31 iulie 2008, a avut loc o intalnire intre incultpatul Bogdan Olteanu și omul de afaceri (Sorin Ovidiu Vintu-n.n.) intr-o localitate situată in Delta Dunării, prilej cu care inculpatul i-a cerut omului de afaceri suma de 1 milion de euro in schimbul influenței pe care urma să o exercite asupra primului ministru in vederea numirii unei persoane agreate de omul de afaceri pe postul de guvernator al Deltei Dunării; in același sens, inculpatul a acceptat și promisiunea omului de afaceri de a-i oferi sprijin electoral constand in prestarea servicii electorale in campanie". Negocierile mitei de 2.000.000 de euro pentru sine și pentru Tăriceanu. Ce caștiga Vintu
Procurorii anticorupție susțin că ulterior acestei intalniri, "activitatea infracțională a continuat cu remiterea, către inculpatul Olteanu Bogdan, a sumei de un milion de euro, prin intermediar, intr-o zi din intervalul 31 octombrie - 7 noiembrie 2008, la sediul unui partid politic. In perioada august - noiembrie 2008, s-au prestat efectiv şi serviciile electorale promise (analize politice, sondaje, analize media, rapoarte de analiză, profilul candidat... Citeste intreg articolul pe romanialibera.ro