Bataclan in alb si negru. Sau despre puterea de vindecare prin arta desenului...

Bataclan in alb si negru. Sau despre puterea de vindecare prin arta desenului...

Pentru a-si sterge din memorie cumplitele imagini a acelei nopti de groaza, Fred Dewilde, 49 de ani, grafician specializat in ilustratii medicale a realizat un album de banda desenata intitulat simplu, "Mon Bataclan" (publicat de Lemieux editeur), marcand astfel povestea introspectiva a unui om care a reusit sa-si imblanzeasca traumatismul unei nopti de cosmar prin desen si cateva reflectii sumbre, profunde, al caror mesaj este refuzul de a ceda in fata (re)sentimentelor de frica si de ura... Asemeni cartii lui Antoine Leiris - a carui poveste am impartasit-o (aici) intr-un moment in care, personal, aveam mare nevoie de oameni frumosi in gandurile mele - si albumul semnat de Fred Dewilde are o frumusete cutremuratoare tocmai pentru ca nu ne da lectii de moralitate si "pas d'amalgame", ci este povestea sincera a unei reconstructii psihice si emotionale lente, dar plina de sinceritate. Intre angoase multiple, sentimentul de vinovatie al celui care a supravietuit, teroarea nocturna, teama de oamenii de pe strada si imaginile oribile care se invart in caruselul mintii timorate, procesul de reconstructie este extrem de anevoios.

acum 92 luni (15 Nov 2016)

>

Aceste cuvinte au fost scrise negru pe alb de Fred Dewilde, unul dintre supravietuitorii atacului terorist care a insangerat celebra sala pariziana de concerte in noiembrie 2015. Pentru a-si sterge din memorie cumplitele imagini a acelei nopti de groaza, Fred Dewilde, 49 de ani, grafician specializat in ilustratii medicale a realizat un album de banda desenata intitulat simplu, "Mon Bataclan" (publicat de Lemieux editeur), marcand astfel povestea introspectiva a unui om care a reusit sa-si imblanzeasca traumatismul unei nopti de cosmar prin desen si cateva reflectii sumbre, profunde, al caror mesaj este refuzul de a ceda in fata (re)sentimentelor de frica si de ura... Asemeni cartii lui Antoine Leiris - a carui poveste am impartasit-o (aici) intr-un moment in care, personal, aveam mare nevoie de oameni frumosi in gandurile mele - si albumul semnat de Fred Dewilde are o frumusete cutremuratoare tocmai pentru ca nu ne da lectii de moralitate si "pas d'amalgame", ci este povestea sincera a unei reconstructii psihice si emotionale lente, dar plina de sinceritate. Intre angoase multiple, sentimentul de vinovatie al celui care a supravietuit, teroarea nocturna, teama de oamenii de pe strada si imaginile oribile care se invart in caruselul mintii timorate, procesul de reconstructie este extrem de anevoios. "Nu puteam sa desenez astfel de orori", adauga Fred, nopti intregi fiind bantuit de scenele oribile care se intiparisera adanc in mintea sa. Compus din doua parti, albumul retraseaza pasii pe care graficianul, tatal a trei copii, i-a parcurs dupa atentat, evocand relatia complicata cu ceilalti membrii ai familiei, inertia bolnava care il stapanea, nenumaratele cesti de cafea si tigari, filmele consumate pe banda rulanta, totul pentru a da uitarii acea noapte cumplita.

Mare amator de muzica rock, Fred a avut nesansa de a vedea cum un concert poate sfarsi intr-o masa absurda de sange. Barbatul a supravietuit rafalei de gloante lansate de teroristi, ... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro