Balerina Alina Cojocaru: Mi-am permis acea scrisoare catre prim-ministru. Am scris-o din inima

Balerina Alina Cojocaru: Mi-am permis acea scrisoare catre prim-ministru. Am scris-o din inima

Coaborarea cu un dirijor este importanta pentru mine si nu ma refer ca acea colaborare nu a fosa importanta, pentru ca pentru mine chiar este un lucru foarte important la fiecare spectacol, dar mai mult la faptul de a pretinde ca se prezinta ca a colaborat. Se pune mult accent pe acest post, dar, de fapt, este vorba ca i s-a spus ca nu exista, ca tot ce a facut pana in acel moment nu conteaza. Lucurile au inceput sa decurga, noi sa ne aparam de acuzatii nefondate si balerinii au inceput sa il sustina pe Johan, pentru ca ei au simtit ce a facut el, ei sunt cei care s-au bucurat de aceste lucruri frumoase, ca si publicul. Uitandu-ma pe calendar, prima intalnire a fost chiar inainte de schimbarea directoriala ,cu dorinta ca toata echipa de management sa se introduca ministrului si sa prezinte planul de viitor, intalnire la care am fost acceptati numai eu si Johan, ceilalti din echipa, dupa mai multe cereri in audienta, nu au fost niciodata acceptati. Nu, noi ne gandeam ca suntem in negocieri si cautam o cale ca totul sa fie verificat din punctul de vedere al legalitatii, sa nu mai existe acuzatii. Marea schimbare cred ca a fost la acea demonstratie, cand si-au dat toti seama ca oamenii care il ataca pe Johan nu il ataca pentru ca e strain, ci il ataca pentru a se reintoarce la putere un alt fel de conducere, care si-a aratat fata la acea demonstratie. Aceste contracte nu sunt facute de Johan, nu e decizia lui sa se anuleze.Tot ce ataca acum nu e bazat pe nimic real si nu au interesul sa afle adevarul.

acum 54 luni (17 Apr 2016)

Alina Cojocaru, marele nume al baletului international contemporan, s-a pregatit timp de sapte ani la Kiev, apoi la Scoala Regala de Balet din Londra, incepand din anul 1997. Dupa sase luni de la absolvire, s-a intors la Kiev ca prim-solista, iar un an mai tarziu, in noiembrie 1999, s-a alaturat Baletului Regal din Londra. In aceasta calitate continua sa interpreteze roluri importante ca invitata permanenta a altor companii de prestigiu precum Baletul din Hamburg si Teatrul de Balet American (ABT).

Dupa doua saptamani de la izbucnirea scandalului de la Opera Nationala Bucuresti, Alina Cojocaru a acordat un interviu agentiei News.ro, in care vorbeste despre cum au decurs ostilitatile de la Opera Nationala si despre stadiul in care se afla noua runda de negocieri.

Ea spune ca, la inceput, a "luptat" pentru Johan Kobborg, iar acum lupta "pentru o institutie care este intr-un moment in care poate sa faca pasi inainte".

Artista marturiseste ca ii displace, din seara protestelor, cuvantul "strain", mai ales ca ea este ceea ce este datorita unei straine din Kiev care, la 9 ani, a invatat-o baletul.

Alina Cojocaru: Schimbarea a fost facuta foarte de neinteles, la ora 16 si jumatate, intr-o vineri, cand directorului interimar, domnul Calin, i s-a spus ca nu mai este pe post. Nu au fost multe sanse de a afla de ce, cum. De luni am fost pusi in fata faptului ca domnul Soare va fi director. In legatura cu schimbarea directorului , voiam sa spun ca deja si schimbul asa, peste weekend, a fost primul semn de intrebare , si era un lucru neobisnuit,la fel si faptul ca deja era o persona desemnata pe post. Momentul in care am inteles ca nu e in regula a fost atunci cand primul lucru pe care l-a facut a fost sa schimbe numele lui Johan ca director artistic, dand vina pe un lucru birocratic. Faptul ca Johan avea un contract cu atributii pe coordonare si, mai mult, ca si-a indeplinit aces... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro