>

O partitura indragita pentru superbele pagini muzicale, deosebit de ofertante si pentru interpretii care, in principiu, isi pot pune in valoare datele vocale si capacitatea de a contura si de a transmite stari, trairi ardente, incarcate de lirismul, framantarile si accentele dramatice specifice romantismului. Iar faptul ca, exceptand regizorul invitat din Germania, toti ceilalti realizatori sunt italieni, ar fi trebuit sa fie un atu in plus pentru o productie apropiata de asteptarile melomanilor, sperand ca spiritul celor ce asculta si chiar fredoneaza dintotdeauna arii sau coruri verdiene isi va pune amprenta asupra viziunii de ansamblu.

In general, predomina lumina albastra, in tonuri mai mult sau mai putin difuze, decorul se rezuma la cadre-coloane bordate cu neon, cortinete, o masa de lucru in scenele de interior si usi parca traforate (sau nu), un imens disc alb-zodiac-ceas (oprit la ora 9,30, acele "mutandu-se" brusc la ora 3,00, cam prea "explicativ", tocmai cand Riccardo stabileste intalnirea la acea ora), devenind apoi, in scena "vrajitoarei", un ochi imens, multicolor, ce reapare pe ultimele acorduri ale operei, insa cu dimensiuni mult reduse, poate ca un semn al implinirii profetiei; "a spanzuratorii" invocate in text), tonuri puternice de violet in camera Ulricai, "imbracata" intr-o "broderie" lucioasa, din plastic perforat, un bust enorm, alb, al unui posibil Riccardo, in biroul lui Renato, evident si o bancheta (Amelia asezandu-se invariabil pe acele elemente de recuzita pentru a-si canta ariile), iar in ultimul tablou, candelabre albe, cu forme geometrice, ridicate... costumele plaseaza actiunea probabil in prima jumatate a veacului trecut, vesminte neutre, de vanatoare pentru Riccardo (insotit de un caine de rasa) sau "de strada", uniforme militare cenusii, fracuri gri sau negre, rochii cu o croiala banala - desigur lila - pentru Amelia sau extravaganta - negru-mov - pentru "vrajitoare", contrastand puternic cu cele de la bal,... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro