>

Am descoperit umorul dumneavoastra, anvergura intelectuala a viziunii dumneavoastra despre lume si despre meseria cu care, decenii intregi, v-ati identificat pina la contopire. Simpatia mea pentru dumneavoastra m-a ajutat, adesea, sa trec cu vederea numeroasele pagini omagiale, dedicate unui sef de stat care, in opinia majoritatii romanilor (care, de altfel, l-au si evacuat), nu le merita. Nu aveati aerul ca executati, ca altii, o oarecare pirueta formala, o mica dedicatie de circumstanta. Nu erau textele unui docil functionar de stat, erau "texte Beligan", texte purtind amprenta personalitatii dumneavoastra.

Ceausescu era "cel care asculta respiratia tarii", "cel care a sters din dictionar cuvintele: oboseala, inertie, stagnare, nepasare, imposibilitate", "cel care se odihneste de o munca prin alta munca", exponentul "a ceea ce e mai bun in noi". Cu astfel de "alese si inflacarate" omagii, era inevitabil sa deveniti un "oficial", membru al Comitetului Central si deputat al Marii Adunari Nationale. Imi spuneam, totusi, ca asa erau vremurile, ca acesta era pretul pe care trebuia sa-l platiti, pentru a sustine eficient institutia teatrului romanesc: stabilitate administrativa, protectie ideologica, turnee (de succes) in strainatate etc. Au facut si altii la fel, poate cu mai putin zel si cu mai putin "talent". (Eu insumi am scris un memoriu catre seful statului - memoriu, nu "scrisoare" - cind, in 1982, am fost dat afara din slujba si din presa. Am folosit limbajul de lemn al acelui tip de document, cu ornamentica aferenta. Dar am facut-o din postura somerului anulat socialmente, nu din aceea a unui "simbol national", asezat, ca dumneavoastra, la zenitul tarii.

Mai tirziu, am aflat, nu fara amaraciune, ca ati avut stupefianta idee sa reclamati autoritatilor o productie regizorala a lui Liviu Ciulei: "o crima pentru actul de cultura in sine" - suna verdictul dumneavoastra. Poti regreta derapajele unor mari spirite, le poti amenda, dar... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro