Andrei Plesu: "Cum poate Dumnezeu sa se faca om? Sa treaca, neprotejat, prin toata mizeria omenescului"

Andrei Plesu:

Atit de greu de imaginat si de indurat, incit, la un moment dat, Iisus insusi incearca sa o abandoneze ("Fa sa treaca de la Mine cupa aceasta..."). De aceea, desi nu suspectez pe nimeni de rea credinta, sau superficialitate, ma descopar usor iritat de supra-abundenta de iepurasi, floricele, pasarele, fundite, ousoare de plastic plantate prin piete, briz-brizuri festive si chermeze populare.

acum 110 luni (13 Apr 2015)

>

Sa duca Intruparea pina la capat, sa asume, pina la ultimul detaliu, conditia omeneasca. Era nevoie ca Dumnezeu sa se faca om, pentru ca omul sa capete sansa indumnezeirii. Ci sa treaca, neprotejat, prin toata mizeria omenescului: sa fie haituit, ispitit, umilit, inspaimintat, chinuit, parasit si, in cele din urma, ucis. Atit de greu de imaginat si de indurat, incit, la un moment dat, Iisus insusi incearca sa o abandoneze ("Fa sa treaca de la Mine cupa aceasta..."). Haituit de potrivnici si abandonat de cei apropiati este. Infricosat de precipitarea destinului sau tragic este (sudoarea de singe din gradina Ghetsimani). Pe cruce, nu e scutit nici de o criza a credintei (exprimata, cu patos, printr-un citat din Psalmi: "Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai pararsit?"). Pentru ca temeritatea de a fi coborit in trup omenesc sa fie consumata pina la capat, nu mai lipsea decit episodul ultim, episodul mortii.

Spun toate astea ca sa marturisesc ca, pentru mine, Sarbatoarea Pascala e un fel de a recapitula inventarul greu de dus al incercarilor prin care trecem de-a lungul unei vieti: provocarea, subrezenia, derapajul, suferinta, disperarea, dubiul, revolta, moartea. Cu un cuvint, depozitul de "patimiri" al destinului nostru, cu potentialul lui de "inviere", adica de "trecere peste", de valorificare si transfigurare. Ceea ce ni se mai spune, cred, este ca avem dreptul sa ne fie mila nu numai de "aproapele" de linga noi, ci si de "aproapele" din noi insine. Avem voie sa ne fie mila de noi, de vreme ce Calvarul hristic ne pune in situatia - unica, am impresia, in universul religiilor lumii - de a ne fi mila de Dumnezeu Insusi. E un gind tulburator, pe care Emil Cioran l-a rostit, contemplind citeva Rastigniri sculptate de George Apostu:

"A fi credincios si a-ti fi mila de Dumnezeul tau - iata paradoxul patetic al crestinismului!" E, ca sa zicem asa, o poveste cu "happy end" si avem tot dreptul sa participam euforic la victoria asupra mor... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro