>

Am stiut de atunci ca nu e OK, pentru ca in timp ce frate-meu si eu eram printre primii oameni care intrau in Piata Unirii (eu spunandu-i sa stea mai dupa coloanele blocului Romarta, ca nu se stie daca nu se trage), in balconul frumosului hotel Traian, proiectat de inginerul Eiffel in secolul XIX si pe care nu il vazusem deschis niciodata in cei 25 de ani ai mei, functiona deja o instalatie de sunet.

Deja radioul local inchis din ordinul partidului cu luni inainte fusese deschis de revolutionarii tehnicieni si printre primii care vorbea poporului era seful Securitatii locale, care ne spunea sa ne pastram calmul si sa nu spargem nimic, ca Securitatea e de partea Revolutiei.

Poporul s-a gasit sa puna intrebari, cum ar fi de ce doar trei disidenti de umplutura intr-un CFSN plin de securisti si atunci Securitatea a trebuit sa inventeze o mare amenintare, costand doar cateva microfoane cu pam-pam si vreo mie de vieti.

Pe scurt, revolutia a fost furata, dar a existat, furata de unii care planuisera o lovitura de stat si carora nu le-ar fi iesit niciodata daca altii nu credeau ca e o Revolutie.

Acei altii erau putini, dovada votul de 83 la suta in favoarea lui Ion Iliescu la alegerile din 1990, dar si marturia regizorului Andrei Serban, care mi-a marturisit in 1997, cand ii spusesem lui Iliescu in fata la TVR (inainte si dupa, nimeni nu a mai avut ocazia asta, cu peste zece milioane de oameni care urmareau) ca minte si cu Revolutia, si cu mineriada, ca nu a intalnit pe nimeni in Bucuresti care sa nu fi fost de partea lui Iliescu la acea discutie, si asta in cercul de cunostinte al lui Andrei Serban, care nu frecventa femeile de la APACA.

Ca atare, multumim Procuraturii ca in sfarsit, si la mineriada, si aici, arata lumii ca Iliescu a furat Revolutia unor oameni de curaj, ca intotdeauna minoritari, omagiu mortilor si ranitilor nostri care au fost autentici in vreme ce in jurul lor unii regizau ca sa profite... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro