Izbuncnita in 1717, intr-un sat din tinutul Fagarasului, epidemia s-a raspandit cu repeziciune in satele din apropiere. Pompei Samarian ne spune in volumul "Ciuma" ca durerile membrelor erau asa de mari, ca bolnavii isi rupeau bratele si mainile cu dintii". Oamenii erau "scaldati" in valuri de sudoare vascoasa, aveau trupurile pline de buboane (galme) de marimea oului si ochii bulbucati peste masura.

Victime ale ciumei

De acest tablou inspaimantator era constient, cu siguranta, si Sigismund Kornis, principe al Transilvaniei in acea vreme. Istoricul Toader Nicoara ne spune, in lucrarea "Sentimentul de insecuritate in societatea romaneasca la inceputurile timpurilor moderne (1600-1830)", ca principele a dat un ordin prin care, timp de doua luni de zile, sa fie interzise targurile, in zonele din Fagaras afectate de ciuma. Istoricul Gheorghe Anghel ne spune in "Alba Iulia 2000" ca orasul era in acea vreme un imens santier, deschis odata cu inceperea lucrarilor de ridicare a fortificatiei (n.a. Santierul a antrenat sute de oameni din satele Transilvaniei, dar si notabilitati ale vremii care coordonau lucrarile de ridicare a Cetatii.

Potrivit lui Gheorghe Anghel, molima a "secerat", pe langa sute de localnici, si oameni de seama ai vremii aflati cu treburi la Alba Iulia.

Catedrala Romano-Catolica din Alba Iulia

Si comandantul trupelor militare habsburgice din Transilvania, generalul conte Stefan de Stenville, a pierdut batalia cu ciuma, in 1720.

Ca si cum s-ar fi abatut un blestem asupra arhitectilor si constructorilor Cetatii, sapte ani mai tarziu, in 1727, pierea tot de ciuma cel care conducea santierul Cetatii, arhitectul militar Josef de Quadri, la doar 38 de ani.

(Monumentul funerar al Quadri va fi restaurat si amplasat in curtea fostului Spital Militar, viitorul Muzeu al Icoanei-Museikon - foto dreapta)

Citeste intreg articolul pe adevarul.ro