Inca din epoca romana, dar mai cu seama incepand cu Evul Mediu, asezarea de la Alba Iulia isi poate revendica si statutul de port la raul Mures, ce se va regasi in denumirea cartierului Partos, care deriva din latinescul portus = "port". Importanta activitatile legate de depozitarea si transportul sarii i-au conferit chiar denumirea de Portul de Sare, Salz Porto ori Salis Porto.

Descoperirea "tarii de dincolo de paduri" de catre maghiarii stabiliti in Campia Panonica si anihilarea Balgradului a insemnat si accesul la sarea intracarpatica si inceputul unui razboi continuu pentru cucerirea acestor bogate teritorii. Ulterior, in secolele XII-XV, regii Ungariei vor emite constant documente privitoare la exploatarea si la transportul pe raurile consacrate (Mures si Somes), dar si la obligatiile privitoare la darea sarii, emitand numeroase privilegii pe seama bisericii sau a unor ordine religioase, precum cel al cavalerilor teutoni. O serie de privilegii privesc in mod direct Alba Iulia, care primeste venitul ocnelor de la Turda, fie o parte din veniturile vamii de la Vintu de Jos.

Harta din anul 1820 cu depozitele de sare din Alba Iulia (Partos) aflate la maximul dezvoltarii lor

Sarea extrasa din ocnele Transilvaniei era taiata in blocuri si imbarcata pe plute si corabii (sarea de luntre) sau era incarcata sub forma de bolovani in carute. Un depozit de sare important este si cel de la Oarda, mosie pe atunci a Episcopiei Catolice Alba Iulia, amintita in documente inca de pe la 1300, cu vamile, navele si porturile sale. Pe insula disparuta de la Limba se afla o statie de oprire a transportului sarii.

Harta din anul 1761 cu depozitul de sare de la Alba Iulia (Partos)

In perioada principatului, la Alba Iulia exista cel mai important depozit de sare al Transilvaniei, amenajat in aval de Partos. In timpul dominatiei habsburgice, cartierul Partos se transforma intr-un veritabil santier destinat navigatiei pe Mures, sarea ce pornea... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro