Ada Lupu: "Acum oamenii stiu ca exist!"
Imi aduc aminte ca dupa premiera spectacolului de licenta (care a fost o comedie) portarul facultatii m-a oprit intr-o zi si mi-a multumit, spunandu-mi: "Asa am mai ras de talambu’ ala al tau ("talambul" facand referire la personajul meu - un travesti), ca am uitat si de banca si de ulcer si... In ultima zi de inscrieri (ceea ce ma face sa cred ca nimic nu e intamplator), am fost nemultumita de o nota si de o relatie de prietenie. Cred ca e bine sa pastrez un ritm constant (ca sa nu obosesc) si sa mai fac din cand in cand cate un salt (ca sa nu devin un mecanism). Sa nu ma abat (ca sa nu ma ratacesc) si sa nu ma opresc (ca sa nu uit ritmul). Cand aproape hotarasem definitiv ca nimic din ce se intampla in jur n-o sa ma influenteze, tatal meu vitreg a facut "greseala" de a-mi spune (cu un soi de emotie pe care nu am mai simtit-o niciodata din partea lui): "Ai sa vezi, ca ai sa primesti si tu un premiu! Inainte de a intra in sala, am cautat sa ma asigur ca, in cazul in care nu voi primi un premiu, cei care ma incurajau sa cred ca voi fi premiata nu vor fi dezamagiti si ca bucuria de a ne fi intalnit acolo nu va fi umbrita de "verdictul final". Stiu ca m-am fastacit, am reusit sa iau si diploma si am ajuns, in cele din urma, din nou, in semicerc (foarte asemanator, de altfel, cu cel de foarte de demult, de la gradinita). Apoi n-am mai auzit prea mult din gala, stiu ca aplaudam cand aplaudau si ceilalti si asteptam sa ma duc sa ma ascund pe undeva si sa ma bucur de tot ce se intamplase. Sper sa gasesc si sa regasesc oameni cu care sa pregatesc spectacole si sa... Sper sa se scrie si eu sa citesc si sa-mi placa si sa...
Iar de cativa ani incoace, o scoala de teatru mai putin cunoscuta, cea de la Iasi, are cel putin un castigator.
Despre cum i-a transformat acest premiu viata de actrita, despre intalnirile esentiale din viata ei si despre primii sai pasi in teatru am vorbit si noi intr-un interviu cu cea pe care juriul galei Hop a considerat-o a fi cea mai sclipitoare steluta a noii generatii de actori.
Ada Lupu: De teatru cred ca m-am apucat inainte de a ma apuca (efectiv). Insa, in mod "oficial" am inceput in Atelierul de Teatru de la Colegiul National "Mihai Eminescu" din Botosani, coordonat de Lenus Teodora Moraru si Gelu Risca. A enumerat si a enumerat, pana cand a ajuns la trupa de teatru. Nu-mi propusesem sa ma inscriu, dar, brusc, au inceput sa-mi transpire palmele si imi simteam urechile din ce in ce mai fierbinti. Ea a continuat lista si, din nou, fara sa-mi fi propus, numai ce m-am auzit intreband: "Si acolo, la teatru, ce se face?" "Nu stiu, dar am auzit ca ei repeta foarte mult si nu prea ai timp de invatat", mi-a raspuns, dupa care a inceput sa-mi vorbeasca despre echipa de volei. Doar ca eu inca nu-mi potolisem curiozitatile instantaneu instalate despre trupa de teatru, pe care incercam, totodata, sa le maschez. "Da, cred ca o sa ma inscriu la volei (mintisem, departe de mine gandul acesta), dar la teatru cand se face selectia?" "Nu stiu, dar de ce, vrei sa mergi?" Inima incepuse sa-mi bata cam asa cum se intampla acum inainte de spectacol, nu prea mai auzeam nimic din jur si deja ma imaginam la auditie. Am stiut de atunci ca vreau sa dau si la facultate, dar am recunoscut tarziu, in clasa a douasprezecea, ca si cand atunci m-as fi hotarat. Tin minte ca eram la gradinita si aveam o poezie despre un fulg de zapada care se topea in palma copilului ce incerca, naiv, sa-l incalzeasca. Am spus doi ani la rand aceeasi poezie, desi as fi fost capabila sa invat una noua (eram genul de copil care invata involuntar si poeziile colegilor), pentru ca doamnei e... Citeste intreg articolul pe romanialibera.ro