Poliţistul tăiat cu sabia de un interlop se simte mai bine. El a vorbit la telefon cu fiicele lui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ciprian Sfichi se simte mai bine
Ciprian Sfichi se simte mai bine

Prietenii poliţistului rănit grav în urma descinderilor de la Rădăuţi au postat pe Facebook că starea acestuia s-a îmbunătăţit şi chiar a putut vorbi la telefon cu fiicele lui.

„Acum câteva minute soţia lui Ciprian i-a dat telefonul în mâna lui ca să îşi audă fetiţele în timp ce vorbea cu ele. Ciprian a dus telefonul la ureche singur să le poată auzi! Dumnezeu a făcut minuni! Există Dumnezeu şi există minuni, există medici buni! CIPRIAN TRĂIEŞTE! CIPRIAN RĂSPUNDE LA STIMULI! CIPRIAN SE VA FACE BINE! Să ne rugăm pentru el şi Dumnezeu îl va face bine! Azi e o sărbătoare mare şi s-au întâmplat minuni pentru El!“, este mesajul postat pe pagina de socializare de către unul dintre prietenii poliţistului rănit, potrivit Digi24.ro.

Neurochirurgul Marius Dabija, purtător de cuvânt al Spitalului „Nicolae Oblu“ din Iaşi a declarat miercuri că poliţistul rănit în misiunea de la Rădăuţi se află în continuare în stare critică, însă au apărut mişcări spontane spontane pe partea dreaptă, ale mâinii şi piciorului, ceea ce este un semn bun.

Potrivit acestuia, poliţistul a mai fost supus unei intervenţii chirurgicale din cauza unui hematom intracerebral.

„S-a făcut o craniotomie decompresivă, s-a lăsat loc creierului să poată expansiona. Era un edem cerebral important, un hematom intracerebral important. A fost o intervenţie pentru o hemostrază cât mai perfectă. Pacientul are o situaţie cerebrală severă“, a precizat medicul ieşean.

Agentul de poliţie a fost rănit, marţi dimineaţă, în timpul unor percheziţii pe care Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceva le-a făcut la mai multe locaţii aparţinând unei grupări suspectate de droguri de risc şi mare risc. 

Oficialii Poliţiei Române au anunţat că bărbatul a fost rănit cu o sabie, în timpul misiunii, iar leziunile la cap sunt extrem de grave întrucât nu purta cască de protecţie, deşi o avea în dotare. 

Cel care l-a rănit, Alexandru Huţuleac, a fost reţinut şi este recidivist, fiind arestat, în 2016, pentru trafic de droguri, Ulterior, a fost plasat sub control judiciar, până în octombrie 2017. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite