Cum va celebra Primăria Capitalei Centenarul Marii Unirii: construieşte patru statui, amenajează un parc nou şi organizează spectacole de folclor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul general al Bucureştiul, Gabriela Firea, a prezentat, marţi, modul în care Capitala va sărbători Centenarul Marii Unirii din 2018. Printre proiectele pregătite se numără inaugurarea a patru monumente, organizarea mai multor expoziţii, filme documentare, emisiuni sau albume şi cărţi despre personalităţile centrale ale perioadei. Proiectele primăriei nu se opresc însă doar la nivelul Bucureştiul.

„Ne dorim să inaugurăm anul viitor un parc, deoarece avem nevoie de spaţiu verde cât mai mult în Capitală. Parcul Centenar va fi într-o zonă centrală, a Pieţei Eroilor, va fi cam de 1,2 hectare. De asemenea, o şcoală din Bucureşti îşi va schimba numele actual şi va purta denumirea unui personaj istoric emblematic pentru Marea Unire. În decursul întregului an, vor fi realizate şi vor fi dezvelite, de asemenea, patru monumente de for public care sunt deja în lucru, zeci de expoziţii tematice, lansări de filme documentare, piese de teatru, emisiuni filatelice, albume şi cărţi despre Marea Unire şi despre personalităţile care au marcat acest eveniment, spectacole de folclor şi multe altele", a precizat Firea, la un eveniment dedicat prezentării proiectelor „Centenar 2018".
Patru noi statui

Din planurile pentru celebrarea Centenarului se numără şi inaugurarea  a patru noi monumente, acestea fiind dedicate personalităţilor marcante ale începutului de secol XX, precum Ion C. Brătianu, om politic liberal din generaţia ce a pregătit Marea Unire, a cărui statuie va fi amplasată în rondul Pieţei Universităţii; Regelui Ferdinand I, a cărui statuie ecvestră va fi amplasată în Piaţa Victoriei; generalului Henri Mathias Berthelot, şeful Misiunii militare franceze care a pregătit Armata Română pentru intrarea în Primul Război Mondial,  amplasat în zona străzii ce îi poartă numele şi Reginei Maria a României, care va fi amplasată la Arcul de Triumf.

Parteneriate cu primarii din ţară

Din dorinţa de a marca evenimentul, PMB va încheia parteneriate cu primarii din oraşele  „simbol” din punct de vedere istoric, urmând să realizeze, în colaborare cu aceste, evenimente, vizite la muzee,  la teatre sau spectacole.

Instituţiile de cultură din Bucureşti vor organiza mai multe evenimente. Muzeul Municipiului Bucureşti, Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia, ARCUB şi Creart vor organiza expoziţii, spectacole şi evenimente culturale, vor realiza filme dedicate evenimentelor care au dus la realizarea României Mari şi personalităţilor care au participat la aceste evenimente, un exemplu fiind  „Luna Bucureştilor", manifestare ce urmăreşte recuperarea unei tradiţii interbelice.

Proiecte deja asumate de „Comisia Centenar”

Gabriela Firea a vorbit marţi şi despre proiectele deja asumate de „Comisia Centenar”, comisie condusă de academicianul Răzvan Theodorescu şi de Direcţia de Cultură a Primăriei Capitalei. Aceste proiecte, organizate de Muzeul Municipiul Bucureşti, Muzeul  Naţional al Literaturii Româine, Creart, ARCUB, Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive  PROEDUS, se află deja în faza de bugetare şi urmează să fie implementate.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite