VIDEO Marele Popescu. Poet, paznic de noapte, schior pe pantele disperarii
Cristian Popescu a murit acum 20 de ani, la 21 februarie 1995, lasand in urma sa cateva poeme pe care nu le mai citeste nimeni si cateva marturii despre nebunie. Bolnav de schizofrenie si haituit de vocile din capul sau, Popescu a ticluit poate cea mai comprehensibila definitie a pierderii mintilor: nebunia e atunci cand te crezi mai important decat un meci de la Campionatul Mondial de fotbal. Si daca ar fi trait, Cristian Popescu s-ar fi distrat de minune sa scrie chiar el acest articol, la 20 de ani de la propria-i moarte. Prima amintire: Popescu mic, stand pe olita, pe cerdacul unei case de la tara, iar alaturi - tatal lui: "Si in timpul in care eu am facut - povesteste Popescu -, tata mi-a aratat stelele, mi-a explicat pozitia lor pe cerul spuzit de deasupra". In "Adevarul literar si artistic" a avut puterea sa scrie ca sufera de mai multi ani de "nebunie la propriu", fiind internat de trei ori intre 1981 si 1994. Statea in pat si asculta Radio Romania Actualitati, asteptand sa auda vocea surorii sale, crainica de stiri Dana Popescu: "Sora mea e angajata la radio - o data la doua zile spune stiri - iar eu fiind trist si neavand telefon in casa asta, ma voi simti mai putin singur si mai in siguranta daca am sa-i aud vocea". A fost cenzurat si retusat masiv in cele doua carti de poezie publicate inainte de Revolutie: "Familia Popescu" (1987 - o carte mica, pe hartie de ziar, aparuta ca supliment al revistei "Coco" - Convingeri Comuniste) si "Cuvant inainte" (1988). 30 de ani in care am fost inregimentat si eu in masa anonima de ingeri-cenusii, colcaind laolalta cu gandacii de bucatarie prin blocul tipizat de zece etaje. Noaptea tarziu, dupa o zi intreaga de munca la primul numar al revistei , Stela Lie, eu si Lucian Vasilescu ne-am suit in masina celui din urma, un Fiat vechi de vreo 20-30 de ani, un automobil din copilaria noastra, o rabla buna, care se leaga bine in mintea mea cu ironia tandra si eleganta a lui Lucian. De la Nichita Stanescu n-a mai existat un poet atat de profund si de inovator ca el". In localuri care mai exista acum doar in amintirea celor care le-au frecventat, seara de seara, ca sa uite: la "Geamuri Multe", la "Circus Divertis", la "Sighisoara" lui nea Mardare - fost bucatar la Cernobil, la "Papucei" - unde servea o doamna incaltata in papucei de casa, la "Roata Vietii".
Cristian Popescu a murit acum 20 de ani, la 21 februarie 1995, lasand in urma sa cateva poeme pe care nu le mai citeste nimeni si cateva marturii despre nebunie. Bolnav de schizofrenie si haituit de vocile din capul sau, Popescu a ticluit poate cea mai comprehensibila definitie a pierderii mintilor: nebunia e atunci cand te crezi mai important decat un meci de la Campionatul Mondial de fotbal.
Cei 36 de ani, traiti cu naivitate si graba, ar putea fi o capodopera a literaturii. In uratul zilelor de dupa Revolutie, el tinea predici in fata aurolacilor, scria poeme despre vatmanii arsi de soare in cabinele tramvaielor si murea putin cate putin, in fiecare zi, pentru ca mortii adevarate sa nu-i mai ramana mare lucru de facut.
Acest articol incepe cu o fraza "catchy": "Popescu - cel mai mare poet roman de la Nichita Stanescu incoace". Pentru ca Popescu a fost primul care a inteles ca poezia nu e in cartile lor legate frumos in piele, nu e in cuvintele lor care rimeaza si nu e nici in arta declamatiei. Strabat de doua ore Cimitirul Ghencea Militar si nu dau de el. Un paznic-soldat sare de pe bicicleta cu care patruleaza printre morminte si imi ia din mana biletelul cu coordonatele criptei lui Popescu: "Parcela 9, rand 4, loc 38". Dam cateva ture in jurul parcelei 9, soldatul calare pe bicicleta, eu pe jos, si, intr-un final, el se lumineaza la fata: "Uite-l pe Popescu - ochii ii rad sub cozoroc - uite-l, ma, pe Popescu, ma!".
Intamplarea e fix ca intr-o poezie de Popescu: moartea luata peste picior. Omul vesel care a scris o inspaimantatoare cantitate de pagini despre propria-i moarte, propriul sicriu, propriul mormant - pe care l-ar fi vrut in Cismigiu, la leagane. Si daca ar fi trait, Cristian Popescu s-ar fi distrat de minune sa scrie chiar el acest articol, la 20 de ani de la propria-i moarte.
"Cristian Popescu este considerat liderul incontestabil al "generatiei '90" i... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro