Am scris deja despre cum ne vor bantui mortii din Marea Mediterana si despre barcile de salvare pe care cele 28 de tari membre ale UE (nu) le-au scos pe valuri.

Citeva mii de cadavre mai tirziu, Europa constientizeaza ca e grav si ca e criminal. Libia a devenit o pepiniera de traficanti barbari de fiinte umane carora Europa le e vinduta drept paradis.

Sutele de trupuri stivuite pe ambarcatiuni de pripas habar n-au ca Marea Mediterana e Styxul, iar Paradisul are portile inchise. In 1992, prin tratatul de la Maastricht libertatea de circulatie, de instalare si de munca au devenit premisele unei cetatenii europene si baza de a distinge intre europenii comunitari si europenii non-comunitari.

Isi mai aduce aminte cineva de fiorul din plina noapte cand autocarul era tras pe dreapta, in Ungaria bunaoara, cand ti se numarau banii - sa ai ce manca in Paradis - , ti se cerea invitatia oficiala - sa nu fii de capul tau in Paradis, si in general toate justificarile pentru a-ti anula, punctual si provizoriu, calitatea de fiinta umana inferioara extracomunitara?

Pornind de la calatoriile cu autocarul pe care ea insasi le-a practicat intre Franta si Romania inainte si dupa 2007, Monica Salvan publica un excelent studiu antropologic despre granitele, exterioare si interioare, din imaginarul identitar al romanilor aflati in mobilitate. Posesoare si a unui pasaport francez, autoarea descrie subtil culpabilizarea resimtita la un astfel de control cind vamesii au tratat-o diferentiat fata de ceilalti calatori:

"Chiar daca am putut sa-mi aleg apartenenta administrativa, am resimtit, alaturi de compatriotii mei aceasta inferiorizare reinnoita ori de cite ori autoritatile, uzind intruziv si uneori abuzind de puterea lor, isi aratau neincrederea. Faptul de a avea un pasaport francez nu e suficient pentru a sterge sentimentul aproape "natural" , exersat in timpul calatoriilor precedente, de "ilegitimitate" la frontiera.... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro