>

Din lectiile de istorie ad-hoc pe care bunicul si tata mi le-au soptit pe vremea lui Ceausescu, enervati de propaganda gaunoasa din manualele scolare, m-am capatuit cu un respect insemnat pentru institutia Monarhiei, asa cum a fost exercitata de Hohenzollerni in Romania. Dincolo de barfe, cancanuri si defectele lor omenesti, acesti monarhi prusaci au stiut sa vada padurea de copaci si au adus progres si prosperitate unui popor obisnuit cu conducatori pusi pe capatuiala, egoisti si cam lipsiti de viziune.

In batalia dintre Bine si Rau din mintea mea de adolescent, Monarhia si Regele Mihai erau personificarea lui Fat-Frumos, iar comunistii si sistemul lor profund ipocrit erau un Zmeu intrigant. Asa ca episodul haituielii Regelui Mihai de catre ciracii lui Ion Iliescu, de dupa Revolutie, mi s-a parut firesc, dat fiind profilul moral al protagonistilor. Nu stiu de ce, dar mezalianta dintre Principesa Margareta si actorasul obscur Radu Duda, pe care presa vremii il asocia cu Securitatea, mi s-a parut nepotrivita.

Si mintea mi-a jucat feste in continuare cand, in timpul ultimului mandat al lui Iliescu la Cotroceni, am asistat la o impacare istorica intre statul roman aflat la cheremul unei camarile de sorginte comunista si Regele Mihai. Am avut suspiciuni inexplicabile vazandu-l pe Hohenzollernul de pripas intitulat Printul Duda reprezentand, in lume, politica externa a Romaniei lui Adrian Nastase, in timp ce autoritatile din tara au devenit brusc ingaduitoare cu moftul proprietatii private si au retrocedat Casei Regale o buna parte dintre proprietatile confiscate de comunisti.

Anii au trecut si paranoia mea s-a accentuat, fara nicio legatura cu amicitia naturala care s-a infiripat intre noul stalp de dud al Casei Regale si onorabilul afacerist Dan Voiculescu. Casa Regala l-a renegat, gandindu-se la nevoia romanilor "de o carmuire sub semnul modestiei, bine cumpanita, cu principii morale, respect si mereu cu gandul la ceilalti... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro