INTERVIU Victor Rebengiuc: "Daca in toata cariera l-as fi jucat numai pe Moromete, tot as fi fost multumit toata viata"
Necazurile lui Moromete cu familia, cu recolta, cu "fonciirea", cu Nila, cu Paraschiv, cu Catrina, cu Balosul, cu salcamul. Daca izbutesti sa intuiesti gandurile si starea lui, lucrurile astea se transmit si pe chip si capeti trasaturile personajului, asta pentru actorii care practica genul asta de teatru, de interiorizare. Am fost extraordinar de surprins in timpul filmarilor de faptul ca multi dintre localnici stiau cartea aproape pe dinafara, puteau sa spuna pe de rost pagini intregi cu secventele care le placusera lor. M-am intors in sat impreuna cu regizorul, cu Vivi Dragan, cu Luminita Gheorghiu si cu Marius Badea, cel care l-a jucat pe copilul Niculae Moromete.
Muzeul National al Literaturii Romane verniseaza marti, 7 iulie, expozitia "Morometii 60" si proiectia ecranizarii romanului in regia lui Stere Gulea, film realizat in 1987. Proiectia va fi precedata de o dezbatere la care vor participa academicienii Eugen Simion si Nicolae Breban, actorii Luminita Gheorghiu, Victor Rebengiuc si Mitica Popescu, operatorul Vivi Dragan Vasile, profesorul Lucian Chisu si scriitorul Ioan Grosan.
In monogrofia "Victor Rebengiuc, omul si actorul" , de Simona Chitan, Mihaela Michailov ( Editura Humanitas, 2008), actorul povesteste culisele rolului care a marcat cinematografia romaneasca.
Sunteti asociat cu Moromete, un personaj frust, cu o viclenie taioasa, cu o ironie care ii anima cele mai banale replici.
Victor Rebengiuc: Nu m-am vazut nici o clipa in acest rol, pentru ca familiarizarea mea cu viata la tara se facuse, mai degraba, prin povesti. Am fost crescut la oras si n-am avut rude la tara, asa ca prototipul taranului roman, sintagma asta demonetizata, era pentru mine extrem de vaga. Am luat cartea, am citit-o si recitit-o de cateva ori.
Cand mi s-a dat rolul asta, m-am speriat si am fugit acasa la Bucuresti. Nu-mi placea ca trebuia sa stau la Alexandria, la vreo 80 de kilometri de locul de filmare. Mi se parea ca nu o sa rezist, de aceea am dat bir cu fugitii. S-a hotarat sa stau la Bucuresti si sa fiu luat in fiecare dimineata de aici. Mi-am zis ca important era ceea ce statea in spatele lui Moromete, problemele cu care se confrunta. Cand mi-am pus palaria aia pe cap si am intrat in ograda casei din comuna Talpa, judetul Teleorman, cand am vazut salcamul ala in care era ascunsa o intreaga lume, totul mi-a devenit foarte drag si foarte familiar. Nu stiu cum e un taran, asa ca am sa uit ca este vorba de un taran.
Necazurile lui Moromete cu familia, cu recolta, cu "fonciirea", cu Nila, cu Paraschiv, cu Catrina, cu Balosu... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro