Este o poveste despre caracterul american, despre conflictul dintre pornirea catre aventura si nevoia de a apara o comunitate, dintre individul care incearca sa conduca comunitatea si instinctele care provoaca nelegiuirea.

CHRISTMAS IN CONNECTICUT (1945)

O comedie romantica de craciun care ar trebui sa castige ceva din faima, daca nu pentru alt motiv, pentru ca este atat de moderna. Domnisoara are ocazia sa vada confruntarea dintre cinismul de metropola, unde nimic nu te surprinde pentru ca nimeni nu este in mod spontan generos, si demnitatea fara de care nici o comunitate nu poate supravietui.

Barbatul care se indragosteste de ea este un soldat care a descoperit ca trebuie sa se indragosteasca de femei daca vrea sa manance--asta era inainte de epoca multi-culturala in care poti pur si simplu comanda mancare--si care ajunge la aceeasi confruntare cu ceea ce cred oamenii despre fericirea domestica. Afara de umorul modern de screwball comedy, ce este neobisnuit pentru un film de craciun este ca scena iubirii este o casa care nu este o casa. Ar putea sa para naiv sau idealist sa spui ca daca te prefaci ca ai o casa fericita vei avea o casa fericita, dar aici exista o nota de realism inconfundabila--importanta pe care imaginile o au in felul in care ne traim vietile. De data asta, oamenii care se prefac ca sunt fericiti sunt profesionisti: Fred Astaire, cel mai faimos danstor din America, si Bing Crosby, cel mai faimos cantaret, joaca o trupa de dansator si cantaret, la o cabana deschisa numai pentru marile sarbatori americane.

Intriga filmului are legatura cu contradictia dintre adevarul pe care il amintesc aceste sarbatori si ocazia pe care o ofera naivitatea sau credulitatea oportunismului, pe care se bazeaza celebritatea. Din nou, este o poveste moderna--mai moderna decat majoritatea povestilor de astazi, pentru ca vine dintr-o epoca in care toate aceste conflicte astazi tipice erau vizibile cu o claritate tipica inceputul... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro