100 de ani de la Marele Razboi. Episodul 10. De trei ori "Traiasca Romania Mare!"
"Natiunea romana asteapta si pretinde, dupa multe suferinte de veacuri, afirmarea si valorizarea drepturilor ei nestramutate si inalienabile la deplina viata nationala", cuvanta Alexandru Vaida-Voevod, trimisul Partidului National Roman (PNR) in Parlamentul ungar, pe 18 octombrie 1918. Dupa doi ani de razboi, si mai presus de toate de razboi impotriva romanilor si sub drapel austro-ungar, dupa secole de eforturi de apropiere de principatele romane, dupa indurarea atator privatiuni si nevoi, romanii erau chemati sa asiste la infaptuirea istoriei celei mari. Membrii Consiliului Dirigent al Transilvaniei, Banatului si tinuturilor romanesti din Ungaria: Alexandru Vaida-Voevod, Stefan Cicio Pop, Iuliu Maniu, Vasile Goldis, Aurel Vlad (in randul de jos, de la stanga la dreapta) si Iosif Jumanca, Romul Boila, Valeriu Braniste, Victor Bontescu, Dionisie Florianu, Ioan Suciu, Aurel Lazar, Emil Hatieganu, Ion Flueras (randul de sus) A fost aleasa Alba Iulia ca loc de adunare pentru insemnatatea sa istorica, intr-o dubla valenta care corespundea si acestui moment: fusese orasul in care intrase triumfator si Mihai Viteazul pe 1 noiembrie 1599, in drumul sau spre realizarea primei uniri sub o singura stapanire a celor trei principate romane, dar fusese si orasul executiei martirice a lui Horea si a lui Closca. In timp ce pe strazile cetatii oamenii cantau, inaltau urale pentru unire si jucau hore, in cele doua biserici romanesti, unita si ortodoxa, se tineau slujbe si se spuneau rugaciuni de multumire, pe Platoul Romanilor de langa oras se stransesera peste 100.000 de oameni, veniti sa fie martori la marele moment istoric. Artizanul proclamatiei fusese Iancu Flondor, care confirmase iesirea de sub stapanire habsburgica in Palatul National din Cernauti pe 14/27 octombrie, in cadrul Adunarii Constituante: "Domnilor, o iobagie nationala de aproape un secol si jumatate, pe cat de dureroasa, pe atat de rusinoasa, este pe sfarsite. Dupa defilare Suveranii pornesc spre Mitropolie, unde ajung la ora 1 si unde au fost intampinati de Mitropolitul Pimen al Moldovei, Arhiepiscopul Nicodim al Basarabiei si de clerul inalt, de fata fiind si mucenicul Mitropolit Vladimir de Repta. Dusmanii nostri seculari au recurs la toate armele cele mai odioase, la raspandirea de pamflete prin toate colturile locuite de Romani, la propaganda prin viu graiu prin trenuri si localuri publice cu ajutorul tuturor organelor administrative in contra Unirii, pana si la incercarea de a corupe cu bani constiintele, cheltuind peste 30 milioane coroane, pentru ca cel putin un glas de Roman sa mearga la marea serbare si sa strige din toata puterea ca este impotriva Unirii Transilvaniei cu Romania. In afara de reprezentantii oficiali, trimisi de toate organizatiunile romanesti din Ardeal si din toate tinuturile ungurene locuite de Romani, o multime imensa de popor a napadit cetatea istorica pentru ca prin prezenta ei sa pecetluiasca marele act istoric ce avea sa se savarseasca.
"Natiunea romana asteapta si pretinde, dupa multe suferinte de veacuri, afirmarea si valorizarea drepturilor ei nestramutate si inalienabile la deplina viata nationala", cuvanta Alexandru Vaida-Voevod, trimisul Partidului National Roman (PNR) in Parlamentul ungar, pe 18 octombrie 1918. Mai concret, cerea separarea Transilvaniei de Imperiul Austro-Ungar, pentru a fi libera sa dispuna singura de soarta ei - notiuni expuse plenar, in ianuarie 1918, de presedintele american Woodrow Wilson, un idealist in felul sau. Deputatii maghiari, insensibili la visul de secole al romanilor si dezinteresati de autodeterminarea popoarelor, nu aveau nicio intentie sa-i asculte cererile, pe care chiar le gaseau jignitoare - au sarit ca leii sa-l anihileze pe roman. Cateva zile mai tarziu, la sfarsitul lunii octombrie, PNR si Partidul Social-Democrat au infiintat, la Arad, Consiliul National Roman Central - un fel de celula de criza care avea responsabilitatea sa coordoneze toate actiunile pentru ca sansa la infaptuirea unirii sa nu fie ratata. In acelasi timp, Ardealul intreg a fost impanzit de garzi si consilii regionale care aveau sa se coordoneze cu forul de la Arad. A fost trimis imediat la Arad Oszkar Jaszi, ministrul Nationalitatilor, cu misiunea de a negocia cu liderii ardeleni, de a aplana avantul acesta aducator de schimbari drastice. S-a intors repede la Budapesta, pe 14 noiembrie, cu o veste trista, livrata fara menajamente de Iuliu Maniu: nu se accepta nimic altceva decat separarea deplina. Veniti cu miile si cu zecile de mii! Consiliul National Roman a anuntat public convocarea Marii Adunari Nationale, la Alba Iulia, de la ora 10 dimineata. Dupa doi ani de razboi, si mai presus de toate de razboi impotriva romanilor si sub drapel austro-ungar, dupa secole de eforturi de apropiere de principatele romane, dupa indurarea atator privatiuni si nevoi, romanii erau chemati sa asiste la infaptuirea istoriei celei mari.
Membrii Consiliului Dirig... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro